sălbatic

sălbatic
SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s.m. şi f. I. adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă nelinişte, spaimă sau violenţă, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenţia omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ţinuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizaţie. II. 1. adj., s.m. şi f. (Persoană) care aparţine unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societăţii omeneşti; (om) primitiv. 2. adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. adj., s.m. şi f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. adj. (Despre păr) Des şi aspru; neîngrijit. 5. adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ♢ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acţiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruţător. 6. adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. adj., s.m. şi f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă convenienţele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobişnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoşător, de neînvins. 2. (Despre mişcări sau corpuri în mişcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [var.: sălbátec, -ă adj., s.m. şi f.] – lat. pop. salvaticus (=silvaticus).
Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Sălbatic ≠ domestic
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

MEI SĂLBÁTIC s. v. meişor.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

MÂŢĂ SĂLBÁTICĂ s. v. pisică sălbatică.
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

PRUN SĂLBÁTIC s. v. mălin.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

SĂLBÁTIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureţ. (Animale sălbatice şi animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu sălbatic.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (bot.) pădureţ, (pop.) mistreţ, mistricit. (Păr sălbatic.) 14. adj. (pop.) pădureţ, (înv. şi reg.) păduratic, păduresc. (Fruct sălbatic.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

micsándră-sălbátică (bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

pisícă sălbátică s. f. + adj.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

sălbátic adj. m., s. m., pl. sălbátici; f. sg. sălbátică, pl. sălbátice
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

usturói sălbátic s. m. + adj.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – var. sălbatec. Megl. sălbatic. lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Puşcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s.f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s.f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăţie, s.f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăţilor sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici "spiriduş" (Candrea, Elemente, 409).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • sãlbátic — adj. m., s. m., pl. sãlbátici; f. sg. sãlbáticã, pl. sãlbátice …   Romanian orthography

  • sălbăticesc — SĂLBĂTIC//ÉSC sălbăticesceáscă (sălbăticescéşti) Care este caracteristic pentru sălbatici; de sălbatic. /sălbatic + suf. sălbăticescesc Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX …   Dicționar Român

  • barbar — BARBÁR, Ă, barbari, e, s.m. şi f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci şi de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (şi la sg.) persoană care făcea… …   Dicționar Român

  • sălbătici — SĂLBĂTICÍ, sălbăticésc, vb. IV. 1. refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. refl. (Despre plantaţii, terenuri etc.) A se părăgini. 3. refl. (Despre locuri, ţinuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. refl. (Despre oameni) A …   Dicționar Român

  • sălbăticiune — SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s.f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăieşte izolată, retrasă, departe de oameni şi de civilizaţie. 2. Loc sau ţinut sălbatic, pustiu; starea unui ţinut sălbatic. [var.: (pop.)… …   Dicționar Român

  • mistreţ — MISTRÉŢ, EÁŢĂ, mistreţi, e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreţ (şi substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici şi cu caninii… …   Dicționar Român

  • sălbăticie — SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s.f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însuşire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ♢ loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a… …   Dicționar Român

  • porc — BĂŞINA PÓRCULUI s. v. buretele cerbilor. Trimis de siveco, 24.03.2008. Sursa: Sinonime  IARBA PÓRCULUI s. v. brâncă, ciurlan, salcicorn, săricică. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  MĂRUL PÓRCULUI s. v. ciumăfaie, laur. Trimis de… …   Dicționar Român

  • primitiv — PRIMITÍV, Ă, primitivi, e, adj. 1. – Din perioada de la începutul societăţii umane; străvechi. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni şi despre manifestările… …   Dicționar Român

  • pădureţ — PĂDURÉŢ, EÁŢĂ, pădureţi, e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care creşte în pădure sau într un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureţ (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ♢ expr. A se sătura… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”