păcat

PĂCÁT, păcate, s.n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericeşti, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greşeală, vină. ♢ Păcatul strămoşesc (sau originar) = (în concepţia religiei creştine) greşeala de a fi încălcat interdicţia divină de a nu gusta din pomul cunoaşterii binelui şi a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai şi pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental şi din care ar izvorî toate celelalte păcate. ♢ loc. adj. şi adv. Cu păcat = greşit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ expr. A-şi face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăţi pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greşi. A-şi spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăşi o greşeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecinţele greşelii altui a; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greşi, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (înv. şi pop.) Canon, osândă, primită pentru ispăşirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ♢ loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simţi un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai ştii păcatul! = cine ar putea şti? se prea poate. Păcat că... (sau de...)! = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, straşnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – lat. peccatum.

Trimis de valeriu, 30.11.2005. Sursa: DEX '98



PĂCÁT s. 1. v. vină. 2. greşeală, ispită. (A căzut în păcat.) 3. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvârşire, răutate. (E plin de păcate.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PĂCÁT s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PĂCÁTUL s. art. v. aghiută, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



păcát s. n., pl. păcáte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PĂCÁT păcate n. 1) Faptă sau vorbă care contrazice principiile moralei religioase. ♢ Cu păcat nedrept; vinovat. Fără păcat drept; nevinovat. A intra (sau a cădea) în păcat a săvârşi o faptă regretabilă. A-şi ispăşi (sau a-şi spăla) păcatul (sau păcatele) a-şi ispăşi vina. A face păcate cu cineva a învinovăţi pe nedrept pe cineva. A-l împinge la păcat (pe cineva) a fi îndemnat de un gând rău. E păcat (sau e mai mare păcatul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Întâmplare nefastă; nenorocire. ♢ Din păcate din nefericire; cu regret. Ce păcat îmi pare foarte rău. păcatele mele vai de mine. 3) fig. Imperfecţiune morală caracteristică unei persoane. /<lat. peccatum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



păcát (păcáte), s.n. – 1. Abatere de la norma religioasă sau de la morală. – 2. Nenorocire care pedepseşte păcatul. – 3. Slăbiciune, patimă, defect. – Mr., megl. picat, istr. pecǫt. lat. peccatum (Puşcariu 1234; Candrea-Dens., 1296; REW 6323), cf. it. peccato, prov., cat. pecat, fr. péché, sp., port. pecado. – Der. păcătos, adj. (cu păcate; nenorocit; rău, inutil, bun de nimic); păcătoşi, vb. refl. (a decădea, a se ticăloşi); păcătoşie, s.f. (viciu, ticăloşie); păcătui, vb. (a face păcate, a greşi).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER