- greşi
- GREŞÍ, greşesc, vb. IV. 1. intranz. A comite o greşeală; p. ext. a se înşela. ♦ intranz. şi tranz. A nu nimeri ţinta, obiectivul ochit; a da greş. 2. tranz. A executa ceva greşit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ♢ expr. A greşi drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. intranz. A se face vinovat de ceva faţă de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98GREŞÍ vb. 1. v. păcătui. 2. v. înşela. 3. v. rătăci. 4. v. confunda.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimegreşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. greşésc, imperf. 3 sg. greşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. greşeáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA GREŞ//Í greşiésc 1. intranz. 1) A face o greşeală; a încălca anumite norme, principii. 2) A comite un păcat; a păcătui. 2. tranz. 1) A face să conţină o greşeală (sau mai multe). greşi problemă. 2) (adrese, drumuri etc.) A lua drept altul. /<sl. grĕšitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXgreşí (greşésc, greşít), vb. – 1. A păcătui. – 2. A face rău, a face o faptă rea, a vătăma. – 3. Despre femei, a cădea în păcat. – 4. A se înşela, a greşi. – var. (înv.) agreşi. Mr. agîrşescu, megl. grişos. sl. grĕšiti (Miklosich, Lexicon, 147; Cihac, II, 128; DAR), cf. bg. grešŭ, sb. grešiti , rus. grešiti. – Der. greş, s.n. (greşeală; păcat; înşelare, abatere; brazdă greşită; aguridă), din sb. greš (Bogrea, Dacor., IV, 822; din sl. grĕchŭ "păcat", după Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 147 şi Cihac, II, 128; postverbal de la greşi, după întrebuinţare reprezintă un cuvînt diferit, provenind din lat. *agretius); greşeală, s.f. (faptă care constituie o abatere de la adevăr; păcat; înşelare; defect), cu suf. -eală; greşitor, s.m. (înv., delicvent); negreşit, adv. (cu siguranţă, fără îndoială); preagreşi, vb. (înv., a păcătui), pe baza sl. prĕgrĕšiti.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.