absolutoriu

ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s.n. 1. adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greşeală. 2. s.n. Certificat de absolvire a unei şcoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



absolutóriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie. 2. act de absolvire a unei şcoli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

Trimis de tavi, 12.02.2008. Sursa: MDN



absolutóriu adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. absolutórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. absolutórii

Trimis de siveco, 30.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



absolutóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. absolutóriul; pl. absolutórii, art. absolutóriile (sil. -ri-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ABSOLUTÓRI//U absolutoriue (absolutoriui) Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ABSOLUTÓRIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverinţă de absolvire a unei şcoli superioare. [pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].

Trimis de LauraGellner, 14.02.2006. Sursa: DN