Dicționar Român. 2013.
pufăială — PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s.f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [pr.: fă ia ] – Pufăi + suf. eală. Trimis de oprocopiuc, 25.04.2004. Sursa: DEX 98 PUFĂIÁLĂ s. gâfâială, gâfâit, pufăire, pufăit, pufăitură. (pufăială cuiva după un… … Dicționar Român
stupi — STUPÍ, stupésc, vb. IV. intranz. şi tranz. (reg.) A scuipa. ♦ tranz. spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ♢ expr. A şi stupi sufletul (cu… … Dicționar Român
gâfâială — GÂFÂIÁLĂ, gâfâieli, s.f. Gâfâit. [pr.: fâ ia ] – Gâfâi + suf. eală. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 GÂFÂIÁLĂ s. gâfâit, pufăială, pufăire, pufăit, pufăi tură. (gâfâială cuiva după un efort fizic.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa:… … Dicționar Român
puf — PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă şi cu intermitenţe a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafaţă moale etc. – Onomatopee. Trimis de oprocopiuc, 02.05.2005. Sursa: DEX 98 PUF2,… … Dicționar Român
pufuitură — PUFUITÚRĂ, pufuituri, s.f. Pufăit. – Din pufui + suf. itură. Trimis de gall, 02.09.2008. Sursa: DLRM … Dicționar Român
pufăitură — PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s.f. Pufăit. [pr.: fă i ] – Pufăi + suf. tură. Trimis de oprocopiuc, 25.04.2004. Sursa: DEX 98 PUFĂITÚRĂ s. v. gâfâială. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime pufăitúră s. f. (sil. fă i ), g. d … Dicționar Român
