persoană

PERSOÁNĂ, persoane, s.f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi psihice; fiinţă omenească, ins. ♢ În persoană = a) loc. adj. şi adv. însuşi, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne şi oase, personificat, ♦ (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi şi cu obligaţii şi care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizaţie care, având o alcătuire de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi şi cu obligaţii, deosebit de persoanele fizice care intră în componenţa ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului şi unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul şi orice obiect, deosebit de vorbitor şi de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului şi ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

Trimis de cornel, 28.03.2007. Sursa: DEX '98



PERSOÁNĂ s. 1. chip, faţă, figură, individ, ins, om, (pop.) creştin, suflet, (Ban. şi Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am văzut acolo multe persoană cunoscute.) 2. v. om. (persoană iubită.) 3. cap, individ, ins, om, (fig.) căciulă. (Câte 5000 de lei de persoană.) 4. (psih.) personalitate.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PERSOÁNĂ s. v. erou, personaj.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PERSOÁN//Ă persoanăe f. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice şi psihice; fiinţă umană; om; individ; ins. 2) Om (sau organizaţie) luat în raport cu societatea şi privit ca subiect cu drepturi şi cu obligaţii. 3) lingv. Categorie gramaticală, proprie pronumelor şi verbelor, care indică vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeşte. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

Trimis de siveco, 12.11.2007. Sursa: NODEX



PERSOÁNĂ s.f. 1. Fiinţă omenească; om; individ, ins. ♦ În persoană = a) personal, însuşi; b) în carne şi oase. ♦ (jur.) Persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi şi obligaţii; persoană juridică = întreprindere, instituţie etc. căreia legea îi acordă drepturi şi datorii, fiind recunoscută ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticală a pronumelui şi a conjugării verbelor, care indică pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează sau pe cei despre care se vorbeşte. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

Trimis de LauraGellner, 29.01.2007. Sursa: DN



PERSOÁNĂ s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însuşirilor fizice şi psihice; fiinţă omenească, ins. o în persoană = a) personal. b) în carne şi oase. o (jur.) persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi şi obligaţii. persoană juridică = întreprindere, instituţie etc. căreia legea îi acordă drepturi şi datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului şi unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbeşte; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< lat. persona, fr. personne)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



persoánă (persoáne), s.f. – Fiinţă umană, individ. fr. personne. – Der. personaj (var. personagiu), s.m., din fr. personnage, var. din it. personaggio; personal, adj. (de persoană, al persoanei; s.n., tren de persoane), din fr. personnel; personalitate, s.f.; personifica, vb.; impersonal, adj., toate din fr.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER