om

OM, oameni, s.m. 1. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. ♢ loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prieteneşte. ♢ expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toţi) oamenii = om obişnuit, care nu se deosebeşte prin nimic esenţial de alţii. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obişnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la uşă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenţii bune. ♦ Persoană integră, care întruneşte calităţi morale deosebite, care se remarcă prin cinste şi corectitudine. ♢ expr. (A fi) un om (o dată) şi jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însuşiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însuşirile umane caracteristice; a asigura învăţătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situaţie materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăţi; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependenţă) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de "meu", "tău" etc.) Soţ. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (art.) Numele popular al constelaţiei boreale Hercule. [gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

Trimis de cata, 19.02.2009. Sursa: DEX '98



Om ≠ neom

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



OM s. 1. v. persoană. 2. fiinţă, persoană. (om iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toţi om.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de om.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de ştiinţă v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit om!) 9. bărbat. (Femei şi oameni.)

Trimis de siveco, 22.09.2008. Sursa: Sinonime



OM s. v. bărbat, soţ.

Trimis de siveco, 19.02.2009. Sursa: Sinonime



ÓMUL s. art. v. hercule.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



om s. m., pl. oámeni

Trimis de siveco, 29.02.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



OM oámeni m. 1) Fiinţă socială înzestrată cu raţiune şi cu vorbire articulată, capabilă să-şi confecţioneze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăieşte. om onest. om în vârstă. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneşte. om ca toţi oamenii om normal, care nu se deosebeşte de alţii. om bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. om de lege jurist. om de stat persoană care reprezintă puterea de stat. om de ştiinţă savant. A face (pe cineva) om a) a da (cuiva) o educaţie bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situaţie; a aranja (pe cineva) în viaţă. A se face om a) a prinde la minte; a se cuminţi; b) a deveni bogat; a îmbogăţi; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calităţi morale şi intelectuale. ♢ om mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un om şi jumătate (a fi) înzestrat cu calităţi (morale) excepţionale. A fi din oameni a-şi trage originea din oameni gospodari, cumsecade. om de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-şi atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; soţ; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea omul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ om domnesc slujbaş însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelaţia boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo

Trimis de siveco, 12.09.2006. Sursa: NODEX



-OM Element secund de compunere savantă cu semnificaţia "tumoare", "tumefacţie". [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].

Trimis de LauraGellner, 27.06.2005. Sursa: DN



OM, oámeni s.m. om (Ieşit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaş.

Trimis de tavi, 15.12.2005. Sursa: Neoficial



-ÓM¹ suf. "tumoare". (< fr. -ome, cf. gr. -oma)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



OM²(O)- elem. "umăr". (< fr. om/o/-, cf. gr. omos)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



om (oámeni), s.m. – 1. Fiinţă superioară care gîndeşte. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soţ. – 4. Lucrător. – 5. (pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Puşcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de ţară); omeneşte, adv. (ca oamenii; decent; ţărăneşte); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s.f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s.f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s.f. (fără omenie); omoaie, s.f. (femeie cu apucături bărbăteşti); ometeu, s.m. (uriaş); omuşor, s.m. şi n. (pitic; uvulă), în Munt. şi Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer "om", njerith "uvulă"; bg. măž "om", măžec "uvulă"). Der. neol. omucidere, s.f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s.n. din fr. humanisme; humanist, s.m., din fr. humaniste; umanitate, s.f., din fr. humanité; supraom, s.m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forţat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin "a trata".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER