obârşie

OBẤRŞIE, obârşii, s.f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.

Trimis de RACAI, 03.10.2004. Sursa: DEX '98



OBÂRŞIE s. 1. v. izvor. 2. v. origine. 3. naştere, origine, provenienţă, (livr.) extracţie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. şi reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era ţăran prin obârşie.) 4. ascendenţă, origine. (Are o obârşie modestă.) 5. v. origine, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la obârşie.) 6. v. sursă. 7. v. cauză.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



OBÂRŞIE s. v. creastă, creştet, culme, pas, pisc, strâmtoare, trecătoare, vârf.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



obârşie s. f. (sil. -şi-e), art. obârşia (sil. -şi-a), g.-d. art. obârşiei; pl. obârşii, art. obârşiile (sil.-şi-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



OBÂRŞI//E obârşiei f. 1) Punct de plecare; punct iniţial; origine. 2) Apartenenţă socială sau etnică; matcă; ascendentă; provenienţă; origine. 3) Loc de naştere; baştină. 4) Loc de unde porneşte albia unei ape curgătoare; izvor. /<sl. obruši

Trimis de siveco, 03.10.2004. Sursa: NODEX



obîrşíe (-íi), s.f. – 1. Izvor, naştere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, provenienţă. sl. obrusi "înălţime, parte superioară" (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina "pădure montană". – Der. obîrşi, vb. (a termina, a sfîrşi), din sl. obrušati; obîrşenie, s.f. (sfîrşit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi "parte superioară" se percepe cu "parte finală", de unde obrušati "a termina, a isprăvi".

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER