izvor

IZVÓR, izvoare, s.n. 1. Apă subterană care iese sau ţâşneşte la suprafaţa pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăşte la suprafaţa pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârşie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, ştiinţific). – Din sl. izvorŭ.

Trimis de ana_zecheru, 30.03.2008. Sursa: DEX '98



IZVÓR s. 1. (reg.) cişmea. (Un izvor cu apă lină.) 2. obârşie, (rar) sursă, (înv.) fântână, scăturină, sorginte. (La izvorul Oltului.) 3. sursă. (Un izvor de lumină.) 4. v. act. 5. informaţie, sursă. (Studiu bazat pe izvoroare bogate.) *6. (fig.) germen, sămânţă, sursă. (izvorul dragostei lor.)

Trimis de siveco, 01.11.2007. Sursa: Sinonime



IZVÓR s. v. cauză, considerent, început, mobil, motiv, obârşie, origine, pricină, prilej, provenienţă, raţiune, sursă, temei.

Trimis de siveco, 01.11.2007. Sursa: Sinonime



izvór s. n., pl. izvoáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



IZV//ÓR izvoroáre n. 1) Şuviţă de apă subterană care iese (cu putere) la suprafaţă. 2) Loc de unde îşi are începutul o apă curgătoare. 3) Loc în care se produce sau de unde se emite (putându-se dobândi) ceva (cu belşug); sursă. Pământul este izvororul bogăţiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referinţă; sursă. /<sl. izvoru

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



izvór (-óare), s.n. – 1. Fîntînă, apă subterană care ţîşneşte. – 2. Pîrîu. – 3. Origine, început, obîrşie, provenienţă. – 4. Sursă, document original. – 5. (arg.) Apă de colonie. – Mr., megl. izvor. sl. (bg., sb., cr., slov.) izvorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; Tiktin; DAR). – Der. izvorî, vb. (a ţîşni apa din pămînt; a proveni; a se arăta), cf. sl. izvirati.

Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DER