- obişnuit
- OBIŞNUÍT, -Ă, obişnuiţi, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obişnuinţa cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă, sau se întâlneşte în mod regulat; care se foloseşte adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – v. obişnui.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Obişnuit ≠ deosebit, grozav, neobişnuitTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeOBIŞNUÍT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decât un om obişnuit.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, tradiţional, uzual. (Un procedeu tehnic obişnuit.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulaţie obişnuit.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea obişnuit.) 14. v. zilnic.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeOBIŞNUÍ//T obişnuittă (obişnuitţi, obişnuitte) 1) v. A OBIŞNUI şi A SE OBIŞNUI. 3) şi substantival Care se întâlneşte frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebeşte prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obişnuiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.