obicei

obicei
OBICÉI, obiceiuri, s.n. 1. Deprindere individuală câştigată prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obişnuinţă, învăţ. ♢ loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obişnuit, în genere. ♢ loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obişnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunităţi omeneşti; datină, tradiţie, uzanţă, uz, rânduială. 3. (înv.) Lege nescrisă, drept sau obligaţie statornicite prin tradiţie; cutumă. ♢ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în ţările româneşti în timpul orânduirii feudale. [pl. şi: obiceie] – Din bg. običaj.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

OBICÉI s. 1. v. fire. 2. deprindere, obişnuinţă, (livr.) habitudine, (înv. şi pop.) nărav, (pop.) învăţ, treabă, (înv. şi reg.) nacafa, (prin Olt.) săbaş, (înv.) învăţătură, obicină. (Conform obicei ului a plecat la plimbare.) 3. v. tabiet. 4. (la pl.) v. comportare. 5. v. datină. 6. v. cutumă. 7. v. uzanţă.
Trimis de siveco, 25.11.2008. Sursa: Sinonime

OBICÉI s. v. bir, dare, impozit.
Trimis de siveco, 27.01.2009. Sursa: Sinonime

de obicéi loc. adv.
Trimis de siveco, 17.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

obicéi s. n., pl. obicéiuri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

OBICÉ//I ĩuri n. 1) Însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică; obişnuinţă; deprindere. ♢ A avea obicei (sau obicei iul) a obişnui. 2) Lege nescrisă, consfinţită de tradiţie, care este proprie unui popor sau unei comunităţi de oameni; datină; cutumă. ♢ Câte bordeie, atâtea obicei ie fiecare cu tradiţiile sale. De obicei în mod obişnuit; de regulă. Ca de obicei ca întotdeauna. /
Trimis de siveco, 15.04.2006. Sursa: NODEX

obicéi (obicéiuri), s.n. – 1. Uz, practică, stil. – 2. (înv.) Tradiţie, obiceiul pămîntului. – 3. (înv.) Privilegiu. – 4. (înv.) Contribuţie, impozit. – var. ob(l)icer(iu). sl. obyčaj, din učiti "a învăţa", cf. ucenic, năuc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. običaj. var., rare, arată o încrucişare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil); obicină, s.f. (înv., obicei), din sl. obyčinu "obişnuit", sec. XVII; obicinui (azi redus la obişnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (înv., obişnuit, uzual); obicinuinţă (var. modernă obişnuinţă), s.f. (obicei, uz, uzanţă; familiaritate); obicinuit (var. obişnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (înv., obişnuit); neobişnuit, adj. (insolit); desobişnui, vb. (a se dezvăţa).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • obicéi — s. n., pl. obicéiuri …   Romanian orthography

  • regulă — RÉGULĂ, reguli, s.f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfăşoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ♢ Regulă de trei = metodă pentru… …   Dicționar Român

  • habitudine — HABITÚDINE, habitudini, s.f. (livr.) Obişnuinţă, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, inis, fr. habitude. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  HABITÚDINE s. v. deprindere, obicei, obiş nuinţă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… …   Dicționar Român

  • nărav — NĂRÁV, năravuri, s.n. 1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie. ♢ expr. A (se) învăţa cu nărav = a (se) obişnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său. 2. (înv. şi pop.) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare. ♦… …   Dicționar Român

  • pepene — PÉPENE, pepeni, s.m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă şi cu fructe comestibile: a) (de obicei determinat prin galben ) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu… …   Dicționar Român

  • transplanta — TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. tranz. 1. A scoate din pământ o plantă (adultă) şi a o planta definitiv în alt loc; a răsădi. ♦ A aduce şi a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăieşte de obicei. ♦… …   Dicționar Român

  • uzanţă — UZÁNŢĂ, uzanţe, s.f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza. Trimis de ana zecheru, 01.08.2002. Sursa: DEX 98  UZÁNŢĂ, uzánţe, s.f. 1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o… …   Dicționar Român

  • consuetudine — CONSUETÚDINE, consuetudini, s.f. (livr.) Obişnuinţă, obicei, deprindere. [pr.: su e ] – Din lat. consuetudo, inis. Trimis de gudovan, 19.05.2004. Sursa: DEX 98  CONSUETÚDINE s. v. cutumă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … …   Dicționar Român

  • coronament — CORONAMÉNT, coronamente, s.n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porţi etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră făţuită. 3. Coroană (5). – Din… …   Dicționar Român

  • da — DA1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmaţie, un consimţământ. ♢ loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Trimis de ionel …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”