- minciună
- MINCIÚNĂ, minciuni, s.f. 1. Denaturare intenţionată a adevărului având de obicei ca scop înşelarea cuiva; neadevăr. ♢ expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ţine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ţine de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minţi. ♦ Înşelăciune, vicleşug. ♦ Ficţiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – lat. mentio, -onis.Trimis de LauraGellner, 31.05.2004. Sursa: DEX '98Minciună ≠ adevărTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeMINCIÚNĂ s. 1. invenţie, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, braşoavă, (fam. fig.) basm, gogoaşă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă minciună.) 2. v. ipocrizie. 3. v. minciunea.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMINCIÚNĂ s. v. amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeminciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMINCIÚN//Ă minciunăi f. 1) Afirmaţie prin care se denaturează în mod intenţionat adevărul; neadevăr. A spune minciunăi. ♢ minciună gogonată, minciună încornorată neadevăr exagerat. A se prinde cu minciunăa a (se) descoperi, a lăsa să (se) descopere un neadevăr. 2) Plăsmuire răuvoitoare pusă în circulaţie; scornitură; născocire. ♢ Ce-i în mână nu-i minciună nu te bizui pe promisiuni, ci mulţumeşte-te cu ce ai în mod sigur. [G.-D. minciunii] /<lat. mentio, minciunăonisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXminciúnă (minciúni), s.f. – 1. Neadevăr. – 2. Gogoaşă. – Mr. minţună, minţune, megl. minciună. lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, alb. St., IV, 126; Puşcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāre › mr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minţi, prin intermediul lui *minţiciune redus ca putrezi › putrejune, repezi › repejune, pare mai puţin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare şi tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) şi nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuţi › împuţiciune; dar nu este urmă de *minţiciune). – cf. minţi, desminţi. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s.f. (gogoaşă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minţi, a înşela).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.