ciuguli — CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici şi de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (fam.; despre oameni) A mânca dintr un aliment, luând numai câte puţin, de ici şi de colo. – et. nec … Dicționar Român
gigea — GÍGEA adj. invar. (fam.; în limbajul copiilor) Frumos, drăguţ. – Din tc. cici. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 GÍGEA adj. v. arătos, chipeş, frumos. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime gígea … Dicționar Român
giugiuleală — GIUGIULEÁLĂ, giugiuleli, s.f. (fam.) Faptul de a (se) giugiuli; mângâiere, dezmierdare. – Giugiuli + suf. eală. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 GIUGIULEÁLĂ s. v. alintare, dezmierdare, mângâiere. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
îngurlui — ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. refl. recipr. (reg.) A intra în relaţii de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [prez. ind. şi: îngúrlui] – În + gurlui. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 îngurluí vb., ind. prez … Dicționar Român
cicea — cíce(a) adv. (înv.) aici. Trimis de blaurb, 09.09.2006. Sursa: DAR cícea adv. invar. (reg.; în graiul copiilor) drăguţ, frumos, gigea. Trimis de blaurb, 08.04.2006. Sursa: DAR cícea adj … Dicționar Român
ciuci — ciuci1 s.m. pl. (reg.) tăiţei. Trimis de blaurb, 16.02.2008. Sursa: DAR ciuci2 s.n. (pop.) poziţie joasă a corpului (cu îndoirea genunchilor şi apropierea fundului de pământ); aşezare pe vine, stârcire, strângere (a corpului), ghemuire. Trimis… … Dicționar Român
ciuciula — ciuciulá, ciuciulésc, vb. I (reg.) a mângâia, a giugiuli. Trimis de blaurb, 13.04.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
gugiuli — GUGIULÍ, gugiulesc, vb. IV. tranz. şi refl. recipr. v. giugiuli. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
mângâia — MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. tranz. A atinge (pe cineva) uşor (şi repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (ir.) A lovi, a bate. 2. tranz. şi refl. A căuta să( şi) aline sau a( şi) alina mâhnirea, durerea, suferinţa etc.; a… … Dicționar Român
măguli — MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguşi. 2. refl. (înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen. Trimis de claudia,… … Dicționar Român
