frunte

frunte
FRÚNTE, frunţi, s.f. 1. (La oameni) Partea superioară a feţei, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene şi păr şi mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; faţă, chip. 3. fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alţii). ♢ loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în faţă, înainte (faţă de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obţinut la începutul unei distilări fracţionate. – lat. frons, -ntis.
Trimis de zaraza_joe, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

FRÚNTE s. 1. cap. 2. cap. (În frunte bucatelor.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

FRÚNTE s. v. cap, elită.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

MOALELE-FRÚNŢII s. v. tâmplă.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

frúnte s. f., g.-d. art. frúnţii; pl. frúnţi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

FRÚN//TE frunteţi f. 1) Partea din faţă a capului situată deasupra ochilor. 2) fig. mai ales art. Partea mai de valoare, mai de calitate; cremă. ♢ De frunte de vază; important. [G.-D. frunţii] /<lat. frons, fruntentis
Trimis de siveco, 10.10.2005. Sursa: NODEX

frúnte (frúnţi), s.f.1. Partea superioară a feţei. – 2. Partea superioară, cap. – 3. Parte anterioară. – 4. Parte eminentă, cremă, elită. – Mr. frămte, frînte, megl. frînte, frunti, istr. frunte. lat. frons, frontem (Puşcariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), cf. it., port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; cf. şi dubletul front. Der. fruntar, s.n. (scîndură care acoperă roata morii de grîu; legătură pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 658, direct din lat. *frontārium; după Pascu, Beiträge, 16, REW 3534 şi DAR, din lat. frontāle); fruntarie, s.f. (înv., frontieră), cuvînt artificial, copiat după fr. frontière; fruntaş, s.m. (persoană importantă; caporal); fruntăşie, s.f. (faptul de a fi fruntaş); fruntăşime, s.f. (adunare de fruntaşi); frunţiş, adv. (direct; public); fruntos, adj. (cu fruntea mare); înfrunta, vb. (a arunca în faţă; a dojeni; a face un afront, a sfida), menţionat din sec. XVII, der. cu pref. în- (după Candrea-Dens., 661, şi DAR, direct din lat. *infrontāre, ipoteză puţin probabilă); înfrunt, s.n. (înv., afront), creaţie artificială de Negruzzi, pe baza fr. *affront; înfruntăciune, s.f. (înv., dojenire); înfruntător, adj. (violent, aspru); înfrunţi, vb. (a începe, a tăia prima bucată); înfrunţeală, s.f. (acţiunea de a tăia prima bucată); sfruntat, adj. (obraznic, îndrăzneţ, insolent), pe baza fr. effronté. – Din rom. provine rut. fruntaš "stăpîn" (Candrea, Elemente, 402). cf. front, fruncea.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • frunte — frunt(e obs. form of front …   Useful english dictionary

  • avangardă — AVANGÁRDĂ, avangărzi, s.f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militară care se deplasează în faţa forţelor principale ca element de siguranţă. ♢ loc. adj. De avangardă = a) care merge în frunte, care conduce; b) care luptă împotriva formelor şi …   Dicționar Român

  • breton — BRETÓN1, bretoane, s.n. Păr lăsat pe frunte şi retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne. Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX 98  BRETÓN2, Ă, bretoni, e, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. Persoană care face parte din popula …   Dicționar Român

  • cap — CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. s.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ loc. adv. Din cap până n picioare = de… …   Dicționar Român

  • cremă — CRÉMĂ, creme, s.f. 1. Preparat culinar de consistenţa unei paste, obţinut din lapte, ouă şi zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se serveşte ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior… …   Dicționar Român

  • diademă — DIADÉMĂ, diademe, s.f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal preţios şi împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanţi ai bisericii şi, în reprezentările plastice, de anumite divinităţi; podoabă făcută din… …   Dicționar Român

  • fruntaş — FRUNTÁŞ, Ă, fruntaşi, e, adj., s.m. şi f. 1. adj., s.m. şi f. (Persoană) care este în frunte într un domeniu de activitate şi care poate servi de exemplu. 2. s.m. şi f. Denumire a gradului militar dintre ostaş şi caporal; persoană care are acest… …   Dicționar Român

  • înalt — ÎNÁLT, Ă, înalţi, te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălţime. ♦ (Despre fiinţe) De statură mare. ♦ Care se găseşte la înălţime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuţit2,… …   Dicționar Român

  • floare — FLOÁRE, flori, s.f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată şi care are de obicei o corolă frumoasă şi variat colorată. ♢ (La sg. cu înţeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ♢ loc. adj. În floare = (despre plante)… …   Dicționar Român

  • front — FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forţelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ♢ expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”