front

FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forţelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ♢ expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forţat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operaţii al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formaţie de militari, şcolari, sportivi etc. aliniaţi cot la cot, cu faţa la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ♢ loc. adv. În front = aşezat în linie, în poziţie de drepţi sau pe loc repaus. 3. fig. Grup de forţe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porţiune dintr-un zăcământ de substanţe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate faţada unei clădiri sau faţadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulaţie. 6. (met.) Zonă de tranziţie între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruşte, cu consecinţe directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilaţie la un moment dat. – Din fr. front.

Trimis de zaraza_joe, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



FRONT s. (mil.) (pop.) şirag. (Ostaşii stau în front.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



front s. n., pl. frónturi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



FRONT fronturi n. 1) Teritoriu pe care se desfăşoară acţiuni militare în timp de război. 2) Grupare operativă compusă din mai multe armate, aflată sub o comandă unică pe un astfel de teritoriu. frontul de nord. 3) Formaţie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniaţi cu faţa la persoana care dă dispoziţii. 4) Sferă de activitate; domeniu; tărâm. front ideologic. 5) fig. Grupare de forţe obşteşti în vederea unei activităţi comune. 6) fig. Partea din faţă a ceva. /<fr. front

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poartă luptele într-un război. ♦ Grupare operativă constituită din forţe militare numeroase sub o comandă unică. 2. Formaţie de militari, de sportivi etc. aşezaţi în linie. 3. (fig.) Grupare unitară de forţe strânse în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) Plan vertical în care este situată faţada unei clădiri. ♦ Perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. 5. (met.) Zonă de tranziţie între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruşte şi cu consecinţe directe asupra mersului vremii. ♢ Front de furtună = masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului mai cald din faţa ei. [< fr. front, cf. rus. front].

Trimis de LauraGellner, 26.06.2006. Sursa: DN



FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ♢ grupare operativ-strategică constituită din forţe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operaţii de amploare. 2. formaţie de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) faţata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ♢ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. o front de lucru = existenţa condiţiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-şi poată desfăşura activitatea de execuţie. 5. (met.) zonă de separaţie a două mase de aer cu proprietăţi diferite. 6. (fiz.) front de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilaţie la un moment dat. 7. (herald.) centrul părţii superioare a unui scut. (< fr. front)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



FRONT²(O)- elem. "front meteorologic, masă de aer"; "frunte". (< fr. fronto-, cf. lat. frons, -ntis, frunte)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



front (frónturi), s.n. – Loc unde se dau lupte militare. fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s.m. (ofiţer care şi-a cîştigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s.f., din fr. frontière; frontispiciu, s.n., din fr.; fronton, s.n., din fr.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER