- foame
- FOÁME s.f. 1. Stare funcţională periodică a organismului care se manifestă prin senzaţia nevoii de a mânca. 2. fig. Dorinţă nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – lat. fames, -is.Trimis de zaraza_joe, 26.02.2008. Sursa: DEX '98FOÁME s. nemâncare. (Mort de foame.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimefoáme s. f., g.-d. art. foámeiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFOÁME f. 1) Senzaţie fiziologică provocată periodic de necesitatea de a mâncă. ♢ foame de lup foame mare. 2) fig. Poftă nestăpânită. foame de bani. [G.-D. foamei; Sil. foa-me] /<lat. fames, foameisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfoáme s.f. – 1. Nevoia de a mînca. – 2. Dorinţă nestăvilită, poftă, lăcomie. – Mr. foame, istr. fome. lat. fames (Puşcariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178; DAR). cf. it. fame, fr. faim, sp. hambre, port. fome. Rezultatul oa (în loc de a, care ar fi normal) a dat naştere multor discuţii. Densusianu, Hlr., 72, semnala că port. nu poate servi drept referinţă pentru rom., dar cf. vegl. fum, engad., lomb. fom (Schuchardt, Vok., I, 169), şi schimbarea identică a lui natare › it. notare, rom. (în)nota, corvcadă ‹ corvadă, şi probabil doară ‹ dară, şi în sens contrar afară ‹ ad foras, sfărma ‹ *exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influenţa labialei (Tiktin; DAR); prin încrucişarea cu fŏmes (Philippide, Principii, 40; Densusianu, Hlr., 72; Puşcariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influenţa unei forme atone, ca fometos ‹ *fămetos, unde schimbarea de timbru ar fi posibilă; însă autorii care susţin această influenţă (Graur, BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeaşi care resping, pe bună dreptate, posibilitatea unei influenţe a formelor secundare, ca frăsinet de la frasin sau beată de la beat (Graur, BL, V, 119). Prezenţa lui foamete, s.f. (foame; penurie, sărăcie, lipsă de alimente) alături de foame demonstrează că este vorba de un cuvînt imparisilabic, cum sînt cap-capete, noră-nurori, oaspete-oaspeţi, etc. Fames nu putea duce la acest dublu rezultat (DAR consideră greşit că foamete provine de la foame, ca foamene, formă extrem de îndoielnică). Este posibil, prin urmare, ca fames să se fi încrucişat în lat. pop. cu fomes, fomitem "materie inflamabilă" (de la foveo, "a ocroti"), cf. Puşcariu 631; Candrea-Dens., 623, datorită unui paralelism cu esca "aliment" şi iască. Der. fometos, adj. (flămînd); înfometat, adj. (flămînd), creaţie artificială a lui Delavrancea; înfometa, vb. (a face ca alţii să sufere de foame).Trimis de blaurb, 21.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.