descurcat — descurcá vb., ind. prez. 1 sg. descúrc, 3 sg. şi pl. descúrcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. descúrce; ger. descurcând … Dicționar Român
descâlci — DESCÂLCÍ, descâlcésc, vb. IV. tranz. A desface fire de aţă, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Des1 + [în]câlci. Trimis de LauraGellner, 11.07.2004. Sursa: DEX 98 A descâlci ≠ a încâlci, a încurca Trimis … Dicționar Român
încurca — ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. tranz. 1. A încâlci fire, aţă etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca uşor. ♦ (pop.) A călca în picioare fâneţele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcţia pentru a îngreuia o urmărire,… … Dicționar Român
descurcăreţ — DESCURCĂREŢ, EÁŢĂ, descurcăreţi, ţe, adj. Care ştie să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. ăreţ. Trimis de IoanSoleriu, 11.07.2004. Sursa: DEX 98 DESCURCĂRÉŢ adj. 1. abil. (Un om foarte descurcăreţ.) 2. v. întreprinzător. Trimis… … Dicționar Român
echilibristică — ECHILIBRÍSTICĂ s.f. 1. Arta de a şi păstra echilibrul în diferite poziţii sau mişcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului. 2. fig. capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situaţii dificile; totalitatea eforturilor… … Dicționar Român
debruia — debruiá vb., ind. prez.3 sg. debruiáză Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franţuzism) A ieşi din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [pron. bru ia, p.i. iez, 3 … Dicționar Român
face — FÁCE, fac, vb. III. a. tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza.… … Dicționar Român
iţă — ÍŢĂ, iţe, s.f. Dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac… … Dicționar Român
ajunge — AJÚNGE, ajúng, vb. III. I. 1. intranz. A se afla într un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi. ♢ expr. A ajunge departe = a răzbi prin greutăţi şi a atinge scopul dorit. A (sau a i) ajunge (cuiva) cuţitul la os = a… … Dicționar Român
câlţi — s.m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinţii daracului, din care se ţese pânză de saci şi de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). Trimis de valeriu, 13.01.2009. Sursa: DEX 98 CÂLŢI … Dicționar Român
