iţă

ÍŢĂ, iţe, s.f. Dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ♢ expr. A (i se) încurca (cuiva) iţele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situaţia. A (se) descurca iţele = a (se) lămuri o situaţie. – lat. licia (pl. lui licium).

Trimis de vbrandl, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



íţă s. f., g.-d. art. íţei; pl. íţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÍŢĂ íţe f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la războiul de ţesut, constând din două vergele între care sunt aşezate vertical unele după altele cocleţele, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ♢ A (i se) încurca iţele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca iţele a clarifica situaţia; a lămuri lucrurile. /<lat. licia

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



-ÍŢĂ¹ elem. or². ()

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



-ÍŢĂ² elem. -er².

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



iţă (íţe), s.f. – Fiecare din fierele care alcătuiesc urzeala la războiul de ţesut. – Mr., megl. l’iţă. lat. licia (Puşcariu 906; Candrea-Dens., 899; REW 5020; DAR), cf. it. licicio, prov. lissa, fr. lice, lisse, sp. lizo, port. liço. – Der. iţar, s.m. (sul de urzeală; pl. pantaloni tipici din postav alb). Legătura acestui ultim cuvînt cu iţe nu este clară; cf. cioareci.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER