depoziţie

depoziţie
DEPOZÍŢIE, depoziţii, s.f. Declaraţie a unui martor în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simţuri (văz, auz) şi de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [var.: depoziţiúne s.f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

DEPOZÍŢIE s. (jur.) declaraţie, mărturie, mărturi-sire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (depoziţie unui martor în instanţă.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

depozíţie s. f. → poziţie
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic

DEPOZÍŢI//E depoziţiei f. Declaraţie făcută de un martor în faţa organelor de anchetă sau a instanţei judecătoreşti, conţinând fapte cunoscute de el, care pot contribui la lămurirea cauzei; mărturie. [art. depoziţia; G.-D. depoziţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. déposition, lat. depositio, depoziţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DEPOZÍŢIE s.f. Declaraţie, mărturie în justiţie (făcută mai ales în calitate de martor). [gen. -iei, var. depoziţiune s.f. / cf. fr. déposition, lat. depositio].
Trimis de LauraGellner, 08.05.2006. Sursa: DN

DEPOZÍŢIE s. f. (jur.) declaraţie făcută în calitate de martor; mărturie. (< fr. déposition, lat. depositio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • depozíţie — s. f., pl. depozíţii …   Romanian orthography

  • declaraţie — DECLARÁŢIE, declaraţii, s.f. 1. Mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej. ♢ Verb de declaraţie = verb care denumeşte acţiunea de a vorbi sau de a gândi. ♦ Act oficial prin… …   Dicționar Român

  • mărturie — MĂRTURÍE, mărturii, s.f. 1. Declaraţie făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a şi susţine părerile. ♦ spec. Depoziţie făcută de un martor în faţa unei instanţe judecătoreşti. ♢ Mărturie minicinoasă = infracţiune care constă în …   Dicționar Român

  • mărturisire — MĂRTURISÍRE, mărurisiri, s.f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susţinere. ♦ spec. Depoziţie făcută de o persoană în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârşită. 2. Destăinuire,… …   Dicționar Român

  • depoziţiune — DEPOZIŢIÚNE s.f. v. depoziţie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DEPOZIŢIÚNE s.f. v. depoziţie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN …   Dicționar Român

  • depune — DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. tranz. A lăsa un obiect din mână, punându l undeva. ♢ expr. A depune bani (la o instituţie bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară). A depune mandatul = a renunţa la o însărcinare… …   Dicționar Român

  • afidavit — afidavít s. n. Trimis de siveco, 18.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  AFIDAVÍT s.n. (jur.) Depoziţie scrisă sau orală dată sub prestare de jurământ. [< fr., engl. affidavit]. Trimis de LauraGellner, 18.10.2004. Sursa: DN  AFIDAVÍT s …   Dicționar Român

  • confesiune — CONFESIÚNE, confesiuni, s.f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conţine mărturisirea unor gânduri şi sentimente legate de viaţa intimă a autorului. ♦ Scriere care… …   Dicționar Român

  • jura — JURÁ, jur, vb. I. 1. tranz. şi refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♢ tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziţie sau o mărturie. ♢ refl. A promite prin jurământ. 2. refl. (pop.) A se afurisi …   Dicționar Român

  • martor — MÁRTOR, Ă, martori, e, s.m. şi f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuţie, la un eveniment etc. (şi care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ♢ expr. Dumnezeu mi e martor! = jur că spun adevărul! 2.… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”