martor

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuţie, la un eveniment etc. (şi care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ♢ expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în faţa unei instanţe judecătoreşti sau a altui for de cercetare, tot ce ştie în legătură cu un fapt pe care îl cunoaşte direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaşte direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanţii celor două persoane care urmează să se bată în duel. ♢ expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referinţă folosită la experienţele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălţime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei suprafeţe atacate de eroziune. [var.: (pop.) mártur, -ă s.m. şi f.] – lat. martyr.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MÁRTOR s. 1. (jur.) (înv. şi reg.) mărturie, (Transilv.) tanău, (înv.) declarant, mărturisitor. (martor într-un proces.) 2. spectator. (martor neputincios la încăierare.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



MÁRTOR s. v. martir, mucenic.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mártor s. m., pl. mártori

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MÁRTOR martoră (martori, martore) m. şi f. 1) Persoană care asistă sau a asistat la desfăşurarea unui eveniment. 2) Persoană care dă lămuriri în faţa unui organ judiciar în legătură cu anumite fapte, pe care le cunoaşte şi care pot ajuta la soluţionarea unui proces. 3) înv. Persoană care însoţea pe fiecare dintre participanţii la un duel. 4) tehn. Punct fix după care se fac măsurători în lucrările de construcţii. /<lat. martyr

Trimis de siveco, 27.12.2006. Sursa: NODEX



mártor (mártori), s.m. – Persoană care asistă sau a asistat la ceva. – var. martur. gr. μάρτυρ, prin intermediul lat. vulg. martur (Densusianu, Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Puşcariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), cf. alb. martür, v. it. martore (Battisti, III, 2378), sard. màrturu "invalid"; calabr. marture "martir", lomb. màrtul "sfînt". E dubletul lui martir, s.m., din ngr. μάρτυρ (sec. XVIII), uneori pronunţat accentuat, ca în fr. martyr, cf. mr., megl. martir. Der. mărturie, s.f. (înv., spovedanie; depoziţie; înv. şi pop., martor; medalie comemorativă a unui botez; probă, semn), din gr. μαρτυρία; mărturisi, vb. (înv., a predica; a spovedi; a recunoaşte; a atesta, a depune mărturie), din gr. μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, în parte prin intermediul sl. marturisati, cf. alb. martūris; mărturiseală, s.f. (spovedanie); mărturisitor, adj. (duhovnic; martir; martor). – Der. neol. martir (var. înv. martiriu), s.n., din fr. martyre sau it. martir(i)o; martiric, adj. (de martir), cuvînt forţat la Gala Galaction; martiriza, vb., din fr. martyriser; martirologiu, s.n., din ngr. μαρτυρλόγιον sau lat. meg. martyrologium.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER