deosebit

deosebit
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiţi, -te, adj., adv. I. adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobişnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărţit. II. adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – v. deosebi.
Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obişnuit, ordinar
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

DEOSEBÍT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobişnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz deosebit.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) başca. (deosebit de asta, i-a mai dat şi ...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om deosebit.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o deosebit cinste.) 18. adv. v. foarte.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

deosebít adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebíţi; f. sg. deosebítă, pl. deosebíte
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărţit (de alţii); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • aparte — APÁRTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicaţie pentru actori). Ca şi cum ar vorbi cu sine însuşi, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit. Trăsătură aparte. – A3 + parte (după fr. à part). Trimis de… …   Dicționar Român

  • ales — ALÉS1 s.n. Faptul de a (se) alege. ♢ loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ♢ loc. adv. Pe ales(e) sau într ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în loc.) alese] – v. alege. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98… …   Dicționar Român

  • distins — DISTÍNS, Ă, distinşi, se, adj. 1. Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de distincţie (2). ♢ (În formule de adresare)… …   Dicționar Român

  • special — SPECIÁL, Ă, speciali, e, adj. Care se deosebeşte de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru …   Dicționar Român

  • diferit — DIFERÍT, Ă, diferiţi, te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebeşte (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl… …   Dicționar Român

  • distinct — DISTÍNCT, Ă, distincţi, te, adj. 1. Care se deosebeşte prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de acelaşi fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, desluşit. – Din fr. distinct, lat. distinctus …   Dicționar Român

  • particular — PARTICULÁR, Ă, particulari, e, adj., s.m. I. adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit …   Dicționar Român

  • remarcabil — REMARCÁBIL, Ă, remarcabili, e, adj. Vrednic de luat în seamă; deosebit, ales, însemnat. – Din fr. remarquable. Trimis de IoanSoleriu, 07.07.2004. Sursa: DEX 98  Remarcabil ≠ mediocru Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime  REMARCÁBIL adj …   Dicționar Român

  • separat — SEPARÁT, Ă, separaţi, te, adj. Care se găseşte izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alţii, nu e în legătură cu alţii; deosebit; care a fost izolat dintr un complex. ♢ Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără… …   Dicționar Român

  • victorie — VICTÓRIE, victorii, s.f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într un război, într o bătălie, într o revoluţie (armată); biruinţă, izbândă. 2. Succes obţinut într o competiţie sportivă, într un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
https://romanian.en-academic.com/29462/deosebit Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”