- cuţit
- CUŢÍT, cuţite, s.n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică şi dintr-un mâner, având numeroase şi variate întrebuinţări în gospodărie, în atelier etc. ♢ expr. A avea pâinea şi cuţitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijlocele. A fi (certat) la cuţite sau a se avea la cuţite (cu cineva) = a fi sau a ajunge duşman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuţitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuţitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situaţie dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuţit = (a se afla) într-o situaţie gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuţit prin inimă = a simţi o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuţit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărţi. ♦ Bisturiu; p. ext. operaţie, intervenţie chirurgicală. 2. Piesă tăioasă de metal la diverse maşini sau unelte. ♢ Cuţit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiţei. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai uşoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (zool.: în sintagma) Cuţit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăieşte în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. acutitus (< acutire < actutus).Trimis de gudovan, 16.05.2004. Sursa: DEX '98CUŢÍT s. 1. (pop.) custură, (arg.) şindel, şuriu. (Un cuţit pentru tăiat pâinea.) 2. (med.) bisturiu. 3. (tehn.) limbă, (pop.) bătător, condei, fofelniţă, (reg.) cordenci. (cuţit la meliţă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCUŢÍT s. v. intervenţie chirurgicală, ope-raţie.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecuţít s. n., pl. cuţíteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcuţít-de-máre (zool.) s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCUŢÍT cuţite n. 1) Instrument de tăiat constând dintr-o lamă ascuţită şi un mâner. ♢ A fi la cuţite cu cineva a fi duşman neîmpăcat cu cineva. A-i ajunge cuiva cuţitul la os a nu mai putea suporta ceva. A avea pâinea şi cuţitul în mână a avea la dispoziţie toate mijloacele pentru a face ceva. A pune cuiva cuţitul la (sau în ) gât a forţa pe cineva să facă ceva. A fi pe muchie de cuţit a se afla în situaţie critică. 2) Piesă care taie la diverse maşini sau unelte. /<lat. cotitusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcuţít (cuţíte), s.n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de şale. – Mr. căţut, cuţut, megl. cuţǫt, istr. cuţit. lat. *cotῑtus, de la *cotῑre "a ascuţi" (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Puşcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Puşcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuţi, custură. S-a propus şi un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuţitar, s.m. (persoană care face sau vinde cuţite; bătăuş, mardeiaş); cuţitărie, s.f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuţite); (în)cuţita, vb. (a avea un junghi în şale; a înţepa, a înjunghia); cuţitătură, s.f. (durere de şale); cuţitoaie, s.f. (lamă ascuţită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuţit de potcovar; brăzdar de plug; peşte de rîu, Cobitis taenia); cuţit(oi), vb. (a lucra cu cuţitoaia); cuţitură, s.f. (cuţit care nu taie), cf. custură.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
