tăiş

TĂÍŞ, tăişuri, s.n. 1. Parte mai subţire, ascuţită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuţit); ascuţiş; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ♢ expr. Cuţit cu două tăişuri = situaţie a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje şi dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăişul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iş.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TĂÍŞ s. 1. ascuţiş, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuş, (înv. şi reg.) ascuţit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (tăişul unui cuţit.) 2. v. pânză. 3. (rar) rost, (reg.) gură. (tăiş al unor obiecte.)

Trimis de siveco, 23.01.2008. Sursa: Sinonime



TĂÍŞ s. v. butuc, tăietor, trunchi.

Trimis de siveco, 23.01.2008. Sursa: Sinonime



tăíş s. n., pl. tăíşuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TĂÍŞ tăişuri n. Parte ascuţită a unui obiect de tăiat; ascuţiş; buză. ♢ Cuţit cu două tăişuri situaţie care, în funcţie de împrejurări, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub tăişul sabiei a nimici. /a tăia + suf. tăişiş

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX