- capriciu
- CAPRÍCIU, capricii, s.n. 1. Dorinţă trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpăţânare; gust schimbător, neaşteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziţie muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizaţie, cu treceri neaşteptate de la o stare emoţională la alta. [var.: (înv.) capríţ s.n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.Trimis de valeriu, 11.02.2003. Sursa: DEX '98CAPRÍCIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiţă, graţiozităţi (pl.), maimuţăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. şi fam.) pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiţă, izmeneală, pandalie, (înv. şi reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. şi Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decât un capriciu.) 2. (muz.) fantezie, (rar) ricercar. (Un capriciu spaniol.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecapríciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (sil. -ci-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCAPRÍCI//U capriciui n. 1) Dispoziţie de moment neaşteptată şi, adesea, stranie, manifestată cu încăpăţânare; naz; toană; moft. ♢ capriciuile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziţie muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizaţie. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccioTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCAPRÍCIU s.n. 1. Dorinţă trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. Compoziţie muzicală instrumentală, ritmică şi cu un tempo viu, fără formă fixă. [var. capriţ, capriţiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].Trimis de LauraGellner, 18.02.2009. Sursa: DNcapríciu (capricii), s.n. – Dorinţă trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. it. capriccio, de unde şi ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj.Trimis de blaurb, 18.02.2009. Sursa: DERCAPRÍCIU s. n. 1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.