- chef
- CHEF, chefuri, s.n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (şi cântec). 2. Stare de (uşoară) beţie şi de bună dispoziţie a omului care a băut. 3. Bună dispoziţie, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorinţă. ♦ Dorinţă ciudată, neaşteptată; capriciu, toană. 5. (înv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CHEF s. 1. benchetuială, ospăţ, petrecere, praznic, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. şi reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (Se întorc de la chef.) 2. v. beţie. 3. v. poftă. 4. v. capriciu.Trimis de siveco, 09.01.2008. Sursa: SinonimeCHEF s. v. tabiet.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimechef s. n., pl. chéfuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCHEF chefuri n. 1) Petrecere mare cu oaspeţi mulţi (şi lăutari); ospăţ. Un chef de pomină. 2) Dispoziţie bună a omului puţin băut. A fi cu chef. 3) Dorinţă de a avea sau de a face ceva; poftă; gust. A nu avea chef. /<turc. ke[yi]fTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXchef (chéfuri), s.n. – 1. Bună dispoziţie, voie bună. – 2. Poftă, dorinţă. – 3. Capriciu, toană. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Beţie. – Mr. k’efe, megl. chef. tc. kef, keyif "dar, satisfacţie; beţie" (Roesler 596; Şeineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefălui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se îmbăta); chefliu, s.m. (petrecăreţ; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s.n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.