şovăi

ŞOVĂÍ, şóvăi, vb. IV. intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. fig. A oscila, a fluctua. [prez. ind. şi: şovăiesc] – et. nec.

Trimis de LauraGellner, 02.05.2004. Sursa: DEX '98



ŞOVĂÍ vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aştepta, a ezita. (N-a mai şovăi o clipă şi ...)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ŞOVĂÍ vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, şuiera, vira, vâjâi, vui.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



şovăí vb., ind. prez. 1 sg. şóvăi/şovăiésc, imperf. 3 sg. şovăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şóvăie/şovăiáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ŞOVĂÍ şóvăi intranz. 1) A păşi nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Şi şovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

Trimis de siveco, 19.02.2008. Sursa: NODEX



şovăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – var. înv. şuvăi, Bucov. şovoi şi der. Creaţie expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. şopăi, ţopăi, moţăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der. – Der. şovăială, s.f. (nesiguranţă, ezitare); şovăielnic (var. şovăitor), adj. (nesigur, ezitant); şovăitură, s.f. (nesiguranţă; sinuozitate, ocoliş, cotitură); şuvoi (var. şivoi, Trans. şioi), s.n. (flux, debit mare de apă), var. cf. şiroi; şuviţă, s.f. (smoc de păr; pîrîiaş; fîşie, bandă), cu schimb de suf. şi prin contaminare cu bg. ševe, ševica "şuviţă" (după Cihac, II, 447, în loc de *juviţă, din sl. šuvęža "legătură"). – cf. şovîlc.

Trimis de blaurb, 06.01.2009. Sursa: DER