înţelege

ÎNŢELÉGE, înţelég, vb. III. 1. tranz. A-şi face, a avea o idee clară şi exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ♢ expr. Aşa (mai) înţeleg şi eu = aşa da, aşa e pe placul meu. A înţelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (şi a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înţelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înţelegerea celor spuse. (Mă) înţelegi!, marchează o situaţie în care există un substrat. (refl.) Se înţelege de la sine = este evident. (intranz.) A înţelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-şi da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A convieţui în bună învoială, a se înţelege, a se învoi. 3. tranz. (în expr.) A nu înţelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înţelesei, part. înţeles] – lat. intelligere.

Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98



ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A înţelege sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum înţelege acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu înţelege să mă laşi în pace?) 6. a-şi explica, a pricepe. (Pur şi simplu nu înţelege cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu înţelege de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaşte, a pricepe, a şti. (înţelege franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu înţelege de cuvânt, o păţeşte.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. şi Ban.) a se nărăvi. (Se înţelege bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăţi, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se înţelege asupra preţului.) 13. v. pactiza.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



bíne înţelés (înţeles bine) adv. + adj.

Trimis de siveco, 23.09.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



înţelége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţelég, 1 pl. înţelégem, perf. s. 1 sg. înţeleséi, 1 pl. înţeléserăm; part. înţelés

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNŢELÉGE înţelég 1. tranz. 1) (esenţa lucrurilor) A-şi însuşi prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ♢ A da cuiva să înţeleagă (sau a da de înţeles) a face pe cineva să-şi dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. înţelege gluma a primi glumele fără supărare; a avea simţul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepţiona descifrând sensul. ♢ Se înţelege de la sine este de la sine înţeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduinţă; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziţia din) A avea de profitat; a câştiga. N-am înţeles nimic din concediu. 2. intranz. : Aşa înţeleg şi eu! aşa îmi vine la socoteală; aşa îmi place şi mie. înţelege de cuvânt a ţine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ÎNŢELÉGE mă înţelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. înţelege din preţ. /<lat. intelligere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



înţelége (înţelég, înţelés), vb. – 1. A-şi face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaşte, a-şi da seama de ceva. – 3. A afla, a şti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (refl.) A se împăca, a convieţui în bună invoială cu cineva. – 7. (refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (refl.) A se subînţelege, a se avea în vedere. – Mr. nţăleg, megl. anţileg, istr. anţeleg. lat. intĕllĭgĕre (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere şi comprehendere. – Der. neînţeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înţeles); înţeles, s.n. (sens; semnificaţie; motiv; raţiune); subînţelege, vb. (a presupune, a fi înţeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înţelegere, s.f. (acord; învoială, comuniune de idei; raţiune, inteligenţă, pătrundere, facultatea de a înţelege; cunoaştere, sens, semnificaţie); neînţelegere, s.f. (dezacord; conflict); înţeleguţ, adj. (înv., ştiut, cunoscut); înţeleguţ, s.n. (înv., cunoaştere, inteligenţă); înţelegător, adj. (inteligent; care are înţelegere); neînţelegător, adj. (lipsit de înţelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenţă, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînţeles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Înţelepciune, s.f., (ştiinţă, capacitate de înţelegere, chibzuinţă, prudenţă; cunoaştere, ştiinţă, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Puşcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înţelept, adj. (care este înzestrat cu înţelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, aşezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înţelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înţeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînţelept, adj. (imprudent, nebun); înţelepţesc, adj. (înţelept, chibzuit); înţelepţeşte, adv. (cu înţelepciune); neînţelepţeşte, adv. (în chip imprudent); înţelepţi, vb. (a cuminţi, a face chibzuit); înţelepţie, s.f. (înţelepciune, judecată, chibzuinţă); preaînţelept, adj. (înţelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînţelepciune, s.f. (înv., înţelepciune), pe baza sl. premadrosti.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER