învrednici

învrednici: ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuşi. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviinţă; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ÎNVREDNICÍ vb. v. binevoi, merita.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

învrednicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învrednicésc, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învredniceáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A ÎNVREDNIC//Í învredniciésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu consideraţie. învrednici cu un zâmbet. /în + vrednicie

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE ÎNVREDNIC//Í mă învredniciésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziţie complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviinţă; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Игры ⚽ Нужна курсовая?

binevoi — BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. tranz. A avea dispoziţie, o atitudine favorabilă faţă de o cerere, de o plângere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi. Trimis de paula, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 BINEVOÍ vb. (fam. şi peior.) a catadicsi, a se … Dicționar Român
merita — MERITÁ, mérit, vb. I. tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăţi preţuirea, interesul… … Dicționar Român
spodobi — spodobí, spodobésc, vb. IV (înv.) a (se) arăta demn de ceva; a (se) învrednici. Trimis de blaurb, 11.01.2007. Sursa: DAR … Dicționar Român
vrednici — VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (pop.) A se învrednici. ♦ tranz. (înv.) A merita. – Din vrednic. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 … Dicționar Român
învelici — învelicí vb. IV (înv.) 1. a binecuvânta, a învrednici. 2. a meni rău (cuiva), a condamna, a blestema (pe cineva). Trimis de blaurb, 16.10.2008. Sursa: DAR învelicí (învelicésc, învelicít), vb. – A înjura, a blasfemia. Origine incertă. După DAR … Dicționar Român

Academic Dictionaries and Encyclopedias