- îngrădi
- ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ refl. fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. tranz. fig. A pune limite, a stăvili. 3. refl. recipr. (înv.) A se înţelege, a cădea de acord. – cf. sl. g r a d i t i.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98A îngrădi ≠ a dezgrădiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeîngrădí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngrădeáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ÎNGRĂD//Í îngrădiésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a ţărcui. îngrădi curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ÎNGRĂD//Í mă îngrădiésc intranz. înv. 1) A ajunge la înţelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înţelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilităţi personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXîngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (refl.) A se înţelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, şi de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădeşte); îngrăditură, s.f. (gard, împrejmuire; înv., fortificaţie); îngrădeală, s.f. (separare); îngrădiş, s.n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.