- înfrunta
- ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de faţă cu alţii; a certa, a ocărî. 2. A ţine piept, a da piept, a rezista cu curaj (în faţa unei primejdii). ♦ refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – lat. *infrontare (< frons).Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A înfrunta cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susţine. (Îi înfrunta privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încă-iera. 6. v. opune.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeînfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. şi pl. înfrúntăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre şi curaj, opunând rezistenţă. ♢ înfrunta privirea cuiva a) a se uita drept şi fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări şi reproşuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acţiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.