desfide

DESFÍDE, desfid, vb. III. tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, ştiut fiind că nu va reuşi. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).

Trimis de IoanSoleriu, 12.07.2004. Sursa: DEX '98



DESFÍDE vb. v. sfida.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



desfíde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. şi pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o acţiune, ştiind că nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concretă. 3) (persoane, acţiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispreţ; a sfida. /<fr. défier, lat. diffidere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se ştie că nu va reuşi să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru ştiind că nu va reuşi; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN