înduplecá — vb. (sil. ple ), ind. prez. 1 sg. îndúplec, 3 sg. şi pl. îndúplecã … Romanian orthography
înduplecător — ÎNDUPLECĂTÓR, OÁRE, înduplecători, oare, adj. (înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. ător. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ÎNDUPLECĂTÓR adj. v. conciliant, conclu dent, convingător, decisiv, edificator, elocvent,… … Dicționar Român
pleca — PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. refl. şi tranz. A (se) înclina (într o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ expr. (tranz.) A şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili.… … Dicționar Român
ciumăta — ciumătá vb. I (reg., înv.) a îndupleca, a se îndupleca, a se încumeta. Trimis de blaurb, 13.04.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
exoraţie — exoráţie s. f. (sil. ţi e; mf. ex ), art. exoráţia (sil. ţi a), g. d. art. exoráţiei; pl. exoráţii, art. exoráţiile (sil. ţi i ) Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic EXORÁŢIE s.f. (Liv.) Rugă, implorare făcută cu scopul de… … Dicționar Român
muia — MUIÁ, moi, vb. I. 1. tranz. A introduce un obiect într un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun şi a le ţine câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în… … Dicționar Român
înduplecare — ÎNDUPLECÁRE s.f. Acţiunea de a (se) îndupleca. – v. îndupleca. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 înduplecáre s. f. (sil. ple ), g. d. art. înduplecării Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
aproba — APROBÁ, aprób, vb. I. tranz. A încuviinţa o acţiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeaşi părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. Trimis de RACAI, 20.06.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
aprobălui — APROBĂLUÍ vb. v. accepta, admite, aproba, consimţi, încuviinţa, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
ceda — CEDÁ, cedez, vb. I. 1. tranz. A renunţa (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanţă unei alte persoane. 2. intranz. A da cuiva dreptate într o discuţie, a nu se mai împotrivi; a se … Dicționar Român
