reverenţă — REVERÉNŢĂ, reverenţe, s.f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului şi îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, veneraţie, consideraţie, stimă. ♢ Pronume de reverenţă (sau de… … Dicționar Român
latreie — latréie s.f. (înv.) închinăciune, cult, slujbă, închinare. Trimis de blaurb, 29.06.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
molitvă — MOLÍTVĂ, molitve, s.f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2.(înv.) Termen de reverenţă folosit faţă de clerici. [var.: molítfă,… … Dicționar Român
ocinaş — OCÍNÁŞ, ocinaşe, s.n. (înv. şi reg.) Rugăciunea Tatăl nostru ; p. gener. (la pl.) rugăciune (care se spune dimineaţa sau seara). [var.: ocenáş s.n.] – Din sl. otĩcĩ našĩ. Trimis de oprocopiuc, 03.05.2004. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
plecare — PLECÁRE, plecări, s.f. Acţiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ♢ Punct de plecare = începutul unei acţiuni. ♢ loc. adj. şi adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în… … Dicționar Român
plecăciune — PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s.f. Îndoire, înclinare a trupului în faţa cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverenţă, respect; modestie. ♢ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. ăciune. Trimis de… … Dicționar Român
plocon — PLOCÓN, plocoane, s.n. 1. Dar omagial intrând în obligaţiile vasalilor către Poartă sau ale supuşilor către curtea domnească sau către stăpânul moşiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare). ♢ expr. A duce (sau a… … Dicționar Român
ploconire — PLOCONÍRE, ploconiri, s.f. Acţiunea de a se ploconi şi rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; linguşire, umilire, servilism; ploconeală. – v. ploconi. Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 PLOCONÍRE s. înjosire, ploconeală, umilire … Dicționar Român
rugăciune — RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s.f. Cerere, mulţumire sau laudă adresată de credincioşi divinităţii; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistenţă, rugă (1). – lat. rogatio, onis. Trimis de LauraGellner, 08.07.2004. Sursa: DEX 98 RUGĂCIÚNE s. 1. (bis.)… … Dicționar Român
rugăminte — RUGĂMÍNTE, rugăminţi, s.f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obţine ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. ământ. Trimis de RACAI, 14.09.2007. Sursa: DEX 98 RUGĂMÍNTE s. 1. rugă, rugăciune, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealâc.… … Dicționar Român
