- plocon
- PLOCÓN, plocoane, s.n. 1. Dar omagial intrând în obligaţiile vasalilor către Poartă sau ale supuşilor către curtea domnească sau către stăpânul moşiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare). ♢ expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în faţa cuiva. ♦ spec. Dar care se dă naşilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 2. (înv.) Jertfă, ofrandă. 3. (Şi în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în evul mediu, în ţările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligaţii ale birnicilor. [var.: poclón s.n.] – Din sl. poklonŭ.Trimis de oprocopiuc, 30.03.2009. Sursa: DEX '98PLOCÓN s. v. atenţie, cadou, compliment, dar, închinăciune, jertfă, mătanie, ofrandă, plecăciune, ploconeală, prinos, reverenţă, surpriză, temenea.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeplocón s. n., pl. plocoáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPLOC//ÓN ploconoáne n. 1) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Dar oferit de supuşii Porţii Otomane, curţii domneşti sau moşierului. 2) fam. Cadou făcut unei persoane pentru a obţine o favoare sau drept mulţumită pentru un serviciu ♢ A duce (sau a aduce, a trimite) pe cineva plocon cuiva a prezenta pe cineva în faţa cuiva (în semn de omagiu sau pentru a fi judecat sau pedepsit). /<sl. poklonuTrimis de siveco, 30.03.2009. Sursa: NODEXplocón (plocoáne), s.n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puţin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuţie pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea şi de la cei scutiţi şi de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micşora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adiţional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor şi vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – var. înv. poclon. Megl. puclon. sl. poklonŭ "reverenţă" (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s.f. (aplecare, ploconire).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.