cinste

CÍNSTE s.f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ♢ expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări şi garanta autenticitatea unei afirmaţii făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, consideraţie, preţuire. ♢ loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ♢ expr. A da cinstea pe ruşine = a se face de ruşine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ♢ loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ♢ expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ♢ loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, straşnic. 2. Ospăţ, ospătare (în care predomină băutura). ♢ expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (şi de mâncat) într-un local, plătindu-i consumaţia; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din sl. čĩştĩ.

Trimis de hai, 10.10.2007. Sursa: DEX '98



Cinste ≠ necinste, ruşine, corupţie

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



CÍNSTE s. 1. corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, onestitate, (livr.) probitate, (rar) onorabilitate, (înv.) onestitate, onestie, (înv. şi reg. fig.) curăţenie, curăţie. (E de-o cinste ireproşabilă.) 2. sinceritate, (livr.) francheţe, lealitate, loialitate, (înv.) sadacat. (E de-o cinste dezarmantă.) 3. v. virginitate. 4. credinţă, devotament, fidelitate, statornicie, (livr.) lealitate, loialitate, (înv. şi reg.) priinţă. (cinste soţiei faţă de soţul ei.) 5. v. apreciere. 6. v. glorie. 7. favoare, onoare, privilegiu, (pop. şi fam.) hatâr. (I se face cinste de a fi invitat la solemnitate.) 8. v. pompă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CÍNSTE s. v. atenţie, cadou, dar, surpriză.

Trimis de siveco, 14.10.2008. Sursa: Sinonime



CINSTEA-FÉTEI s. v. ruşinea-fetei.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



cínste s. f., g.-d. art. cínstei

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÍNST//E f. 1) Calitate morală şi sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, care servesc drept călăuză în conduita omului; caracter onest; onestitate; probitate; integritate. E de o cinste ireproşabilă. 2) Sentiment de înalt respect faţă de o persoană; consideraţie; deferenţă; condescendenţă. ♢ Cu cinste a) aşa cum se cuvine; b) în mod conştiincios. A trăi cu cinste a) a trăi fiind stimat; b) a trăi cinstit. A da cinsteea pe ruşine a-şi pierde reputaţia; a se compromite. cinste şi slavă formulă folosită pentru a sublinia stima deosebită de care se bucură cineva sau ceva. Pe cinsteea mea!, pe cuvânt de cinste formule folosite pentru a întări o afirmaţie. 3) Statornicie în sentimente şi în obligaţii; fidelitate. 4) Stare a unei persoane virgine; feciorie; virginitate. 5) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; onoare. ♢ Cu cinste cu onoare. De cinste care face cuiva onoare. În cinsteea cuiva (sau a ceva) în onoarea, spre lauda cuiva sau a ceva. A avea cinsteea să... a avea fericita ocazie. A-i face cuiva cinste a face ca cineva să fie demn de respect, de laudă. 6) pop. Totalitate a regulilor respectate în cursul unei ceremonii. A fost primit cu multă cinste. 7) Ospătare a cuiva (în semn de recunoştinţă), mai ales, cu băuturi alcoolice. ♢ A face cinste a trata pe cineva (în semn de recunoştinţă) cu băutură (şi cu mâncare); a cinsti. 8) înv. Dar făcut cuiva pentru un serviciu. ♢ În cinste în dar; drept plocon. Pe cinste (făcut) conştiincios; excelent; după toate regulile. [G.-D. cinstei] /<sl. ţisti

Trimis de siveco, 21.10.2008. Sursa: NODEX



cínste s.f. – 1. Onoare, probitate, integritate. – 2. Onoare, prestigiu. – 3. Onoare, cuminţenie, castitate, neprihănire. – 4. Onoare, demnitate, distincţie. – 5. Onoare, consideraţie, respect, stimă. – 6. Dar, cadou, plocon. – 7. Invitaţie, poftire la băutură sau mîncare. – 8. Funcţie, slujbă, demnitate. – 9. (pl.) Dar propter nuptias oferit de rudele miresii. sl. čĭstĭ "veneraţie" (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52); čistiti "respectat." N pare să se fi introdus din epoca sl., prin contaminare cu čęstĭ "parte, soartă" (DAR). Der. cinsteş, adj. (onest, drept; demn; impunător, mîndru); cinstaş, s.m. (persoană care oferă un dar miresei); cinsteţ (var. cinstelnic), adj. (cinstit; distins), de la vreun nume de plantă sl., ca rut. čistec, pol. czysciec, sb. čistac, cf. Berneker 158 şi DAR; cinsti, vb. (a onora, a respecta; a venera; a adora; a ţine, a păstra, a respecta; a onora, a acorda distincţii, a distinge, a recompensa; a face cadou, a dărui; a invita, a pofti, a oferi mîncare sau băutură; a închina paharul), din sl. čistiti, cu evoluţie semantică paralelă lui cinste; cinstit, adj., (respectabil, distins, venerabil, demn; onest, drept, corect; înv., nobil; f. curată, castă, pură, inocentă, neprihănită; fam., cherchelit, afumat); cinstitor, adj. (politicos, amabil; care cinsteşte); necinste, s.f. (dezonoare, ruşine, terfelire, lipsă de onestitate); necinsti, vb. (a dezonora, a păta; a profana; a dezonora, a viola, a forţa, a silui), necinstit, adj. (dezonorat; incorect; profanat; f. violată; siluită); necinstitor, adj. (lipsit de respect; siluitor); descinsti, vb. (rar, a dezonora, ca silui).

Trimis de blaurb, 08.04.2007. Sursa: DER