închina

ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. refl. A-şi manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creştină) A-şi face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. refl. A se pleca (sau a-şi pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecţiune sau ca simplu salut. ♦ intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalţi comeseni şi a bea (făcând o urare). 3. refl. (înv.) A recunoaşte suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ♢ expr. (tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. tranz. (înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoştinţă. ♢ expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. tranz. A consacra. ♦ A dedica. – lat. inclinare.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ÎNCHINÁ vb. 1. v. ruga. 2. v. prosterna. 3. v. ploconi. 4. v. preda. 5. a preda. (Au închina cetatea.) 6. v. consacra. 7. v. dedica. 8. v. toasta. 9. a cinsti. (A închina un pahar cu cineva.) 10. v. ciocni.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ÎNCHINÁ vb. v. apleca, atârna, capitula, cădea, coborî, culca, curba, înclina, încovoia, îndoi, lăsa, pleca, preda.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



închiná vb., ind. prez. 1 sg. închín, 3 sg. şi pl. închínă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNCHINÁ închín 1. tranz. 1) ist. (cetăţi, ţări, ţinuturi etc.) A preda (unei puteri străine) în semn de supunere. 2) pop. A aduce în dar; a dărui. 3) fam. (băuturi alcoolice) A consuma pentru a-şi face plăcere; a cinsti. închina în sănătatea cuiva. 4) (opere de artă) A destina printr-o dedicaţie; a consacra; a dedica. închina cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ÎNCHINÁ mă închín intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie faţă de o divinitate. 2) fig. A manifesta o atitudine de recunoaştere a superiorităţii sau puterii cuiva; a se pleca; a se smeri. 3) A face o plecăciune uşoară (în semn de salut sau de respect). /<lat. inclinare

Trimis de siveco, 26.02.2006. Sursa: NODEX



închiná (închín, închinát), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (refl.) A se pleca. – 3. (refl.) A face o reverenţă. – 4. (refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (refl.) A-şi face semnul crucii. – 6. (refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (refl.) A face o ofrandă. – 8. (înv.) A întemeia şi înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaş religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora şi a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. lat. inclināre (Puşcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar "a saluta". Pentru semantism, cf. ex. gr. şi sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina "a inclina" ‹ fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s.m. (varietate de şoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (făţarnic, bigot); închinătură, s.f. (înv., adoraţie); închinăciune, s.f. (reverenţă; adoraţie; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Puşcariu 819), cf. mr. ncl’inăţune, megl. (a)ncl’inăţuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER