iconolatru

ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s.m. şi f. (livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



iconolátru s. m. (sil. -tru), art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ICONOLÁTR//U iconolatruă (iconolatrui, iconolatrue) m. şi f. Persoană care adoră icoanele. /<fr. iconolâtre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ICONOLÁTRU, -Ă s.m. şi f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].

Trimis de LauraGellner, 22.07.2006. Sursa: DN



ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN