- încercare
- ÎNCERCÁRE, încercări, s.f. 1. Acţiunea de a încerca şi rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduinţă, silinţă. 3. (La jocul de rugbi) Aşezare a mingii cu mâna în terenul de ţintă al echipei adverse; punctele obţinute în urma acestei acţiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau ştiinţific). 5. Necaz, suferinţă. primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (înv.) Experienţă practică; cunoaştere. – v. încerca.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ÎNCERCÁRE s. 1. v. verificare. 2. v. experimentare. 3. v. experiment. 4. v. tentativă. 5. v. eseu. 6. efort, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă. (Toate încercare lui au fost zadarnice.) 7. greu, greutate, impas, necaz, vicisitudine. (A trecut cu bine încercare.) 8. greutate, necaz, nevoie, suferinţă, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe încercare.) 9. v. chin. 10. v. cumpănă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeîncercáre s.f., g.-d. art. încercării; pl. încercăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎNCERC//ÁRE încercareări f. 1) v. A ÎNCERCA. ♢ A pune la încercare a verifica starea fizică şi/sau morală a cuiva. 2) Acţiune întreprinsă pentru realizarea unui lucru (fără a avea garanţia reuşitei). A trecut cu bine încercarearea. 3) Lucrare (literară sau ştiinţifică) de debut. 4) Necaz suportat de cineva. La grea încercare s-a aflat. [G.-D. încercării] /v. a încercaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.