probă

PRÓBĂ, probe, s.f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ♢ Probă cu martori = susţinere prin martori a unei afirmaţii în faţa instanţelor de judecată. ♢ loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acţiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplineşte condiţiile cerute; încercare; verificare. ♢ loc. adj. şi adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potriveşte. ♦ spec. Încercare a unei maşini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcţionare). ♦ Fiecare dintre părţile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiţii mai mari. 3. Repetiţie (făcută în vederea unei reprezentaţii artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactităţii unei operaţii aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eşantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcţiei unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

Trimis de oprocopiuc, 28.10.2008. Sursa: DEX '98



PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (jur.) dovadă, mărturie, probaţiune. (O probă adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase probă în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (mat.) verificare. (probă unei împărţiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eşantion.

Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: Sinonime



PRÓBĂ s. v. corectură, repetiţie.

Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: Sinonime



próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



PRÓB//Ă probăe f. 1) Fapt care serveşte la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acţiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerinţe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiţii sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanţă după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eşantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: NODEX



PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eşantion. ♦ (fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

Trimis de LauraGellner, 28.10.2008. Sursa: DN



PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ♢ metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♢ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

Trimis de raduborza, 28.10.2008. Sursa: MDN



próbă (próbe), s.f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s.f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s.f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s.f. (actriţă cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER