- împrejur
- ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ♢ loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părţile, în jur. ♢ expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98ÎMPREJÚR adv. primprejur, (înv.) prejur. (Au împrejur ape bogate în peşte.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeÎMPREJÚR s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeîmprejúr adv.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎMPREJÚR adv. În spaţiul din preajma cuiva sau a ceva; în (sau pe) locurile din jur; în jur. A se uita împrejur. ♢ (De) jur împrejur din (sau în) toate părţile; în jur. [Sil. îm-pre-] /în + pre + jurTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXîmprejúr adv. – În jur, în locul înconjurător. De la jur, prin intermediul unei forme înv. prejur, compusă cu prep. pre. Adăugarea pref. în- este modernă; prejur este forma curentă în sec. XVI-XVII. După DAR, împrejur, a rezultat din încrucişarea lui în jur cu pre jur. Uzuri speciale: a lua împrejur, a dojeni; a tăia împrejur, a circumcide. cf. Moser 427. Der. împrejuraş (var. împrejurean), s.m. (înv., vecin); împrejurime, s.f. (locul dimprejur); prejur-gură, s.n. (înv., răscroială, tăietură), ca gr. περιστόμιον; împrejur-stare, s.f. (înv., circumstanţă), ca lat. circumstantia; împrejura, vb. (a înconjura, a împrejmui; a încinge), der. normal, ca împreună › împreuna (după Densusianu, Hlr., 170; Puşcariu 791; Candrea-Dens., 926 şi DAR, din lat. pop. pergyrāre); împrejurare, s.f. (circumstanţă; înv., împrejur); desprejura, vb. (a descinde, a desprinde).Trimis de blaurb, 23.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.