vântura

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălţime pentru ca vântul să împrăştie impurităţile uşoare. ♦ fig. A împrăştia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mişca încoace şi încolo, a agita. ♦ fig. A frământa, a tulbura. 4. fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. fig. A cutreiera, a colinda. ♢ Compus: vântură-lemne sau vântură-ţară s.m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – lat. ventulare (=ventilare).

Trimis de bogdanrsb, 13.05.2003. Sursa: DEX '98



VÂNTURÁ vb. 1. (agron.) a triora. (vântura seminţele cu triorul.) 2. v. împrăştia. 3. v. perinda. 4. v. cu-treiera. 5. v. flutura.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



VÂNTURÁ vb. v. bate, sufla, trece.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



vânturá vb., ind. prez. 1 sg. vântur, 3 sg. şi pl. vântură

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A VâNTURÁ vântur tranz. 1) (cereale) A trece prin vânturătoare. 2) fig. A face să se împrăştie, să se spulbere. A-i vântura pe năvălitori. 3) (moarea) A scoate din vas şi a turna la loc de câteva ori la rând; a pritoci. 4) A mişca într-o parte şi în alta; a agita. vântura căciulile în aer. 5) fig. (vorbe, veşti, ştiri) A interpreta în fel şi chip; a comenta în mod subiectiv. vântura intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ♢ vântura lumea a călători mult. /<lat. ventulare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX