vorbăreţ — VORBĂRÉŢ, EÁŢĂ, vorbăreţi, e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ fig. Expresiv. – Vorbi + suf. ăreţ. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98 Vorbăreţ ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut… … Dicționar Român
dicţionar — DICŢIONÁR, dicţionare, s.n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într o anumită ordine (de obicei alfabetică) şi explicate în aceeaşi limbă sau… … Dicționar Român
flecar — FLECÁR, Ă, flecari, e, s.m. şi f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz… … Dicționar Român
vocabular — VOCABULÁR, vocabulare, s.n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♢ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare şi care variază de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv =… … Dicționar Român
vorbă — VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Şir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ♢ expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea… … Dicționar Român
