- trânti
- TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreţ din şa, a da jos. ♦ fig. (fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o uşă, o poartă etc. 2. refl. A se aşeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. tranz. A-şi pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. tranz. fig. (fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – cf. bg. t ă r t j a.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. şi fam.) a (se) bufni, a (se) buşi. (I-a trânti un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A trânti cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A trânti uşa de perete.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeTRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetrântí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. trânteáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA TRÂNT//Í trântiésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uşi, porţi) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenţă. ♢ trânti una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă şi neglijent. /<sl. trotitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE TRÂNT//Í mă trântiésc intranz. 1) (despre fiinţe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuşi. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtrîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (arg.) A reţine. – 6. (refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată şi de rut. trutyty, ceh. troutiti "a împinge", pol. trącić "a împinge". cf. sl. tryti "a împinge". cf. sl. tryti "a turti", tręsti "a mişca", tręstiti "a lovi". – Der. trîntă, s.f. (luptă corp la corp); trînteală, s.f. (bătaie, trîntă; arg., detenţie); trîntitură, s.f. (acţiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin "a doborî".Trimis de blaurb, 02.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.