birui

birui
BIRUÍ, bírui, vb. IV. tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un duşman, un adversar etc.) ♦ fig. A(-şi) înfrâna, a(-şi) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ fig. A fi stăpânit, copleşit de un sentiment, de o emoţie etc. 2. (pop., mai ales în construcţii negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). – Din magh. birni.
Trimis de paula, 31.05.2007. Sursa: DEX '98

A birui ≠ a pierde
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

BIRUÍ vb. 1. a bate, a înfrânge, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. şi reg.) a supune, (înv.) a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vinci. (Îi birui pe duşmani) 2. v. izbândi. 3. v. depăşi. 4. v. stăpâni. 5. v. răzbi.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

BIRUÍ vb. v. cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, stăpâni.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

biruí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. bíruie, imperf. 3 sg. biruiá
Trimis de siveco, 05.03.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

A BIRUÍ bírui tranz. 1) (duşmani, adversari etc.) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a bate; a învinge. 2) rar (acţiune greu de realizat) A duce la bun sfârşit; a scoate la capăt; a isprăvi; a termina; a sfârşi; a încheia. 3) fig. (stări, sentimente) A face să nu se manifeste; a învinge. birui frica. [Sil. -ru-i] /<ung. birni
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

biruí (-uésc, -ít), vb. – 1. A fi mai puternic ca cineva. – 2. A învinge, a supune. – 3. (înv.) A domina, a guverna, a avea autoritate. – var. (înv.) birţui. Mag. birni "a poseda" (DAR). – Der. biruită, s.f. (înv., victorie); biruitor, adj. (stăpân, suveran, învingător); biruinţă, s.f. (victorie).
Trimis de blaurb, 03.09.2006. Sursa: DER

!biruí (a birui) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéşte/bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă/să bíruie
Trimis de Laura-ana, 05.03.2009. Sursa: DOOM 2

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • învinge — ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorinţă, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorinţă, un sentiment… …   Dicționar Român

  • bate — BÁTE, bat, vb. III. I. 1. tranz. şi refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat şi violent (cu palma, cu pumnul, cu băţul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ♢ expr.… …   Dicționar Român

  • triumfa — TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. fig. A reuşi, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [pr.: tri um . – prez. ind. şi: triumfez] – …   Dicționar Român

  • dovedi — DOVEDÍ, dovedésc, vb. IV. 1. tranz. A arăta cu probe (probă), cu argumente, cu mărturii existenţa sau inexistenţa unui fapt, a unei situaţii etc.; a demonstra, a proba. 2. tranz. şi refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într un anumit …   Dicționar Român

  • izbândi — IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. tranz. A reuşi într o acţiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. Trimis de valeriu,… …   Dicționar Român

  • prididi — PRIDIDÍ, prididesc, vb. IV. (pop.) 1. tranz. şi intranz. (De obicei în construcţii negative) A fi în stare să ducă ceva cu bine la capăt, să îndeplinească un lucru. 2. tranz. A năpădi, a asalta, a copleşi pe cineva cu ceva. 3. tranz. A birui, a… …   Dicționar Român

  • răzbi — RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. intranz. A şi face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuşi. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la …   Dicționar Român

  • înfrânge — ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A şi stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voinţa cuiva, a călca o lege, o dispoziţie etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – lat. infrangere. Trimis …   Dicționar Român

  • biruinţă — BIRUÍNŢĂ, biruinţe, s.f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. inţă. Trimis de paula, 21.06.2002. Sursa: DEX 98  Biruinţă ≠ înfrângere Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime  BIRUÍNŢĂ s. izbândă, victorie. (A repurtat o mare biruinţă.)… …   Dicționar Român

  • biruire — BIRUÍRE, biruiri, s.f. Acţiunea de a birui şi rezultatul ei; biruinţă. – v. birui. Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”