- ticlui
- TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. tranz. (pop. şi fam.) A aranja, a aşeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ♢ expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmaţii mincinoase aparenţa de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, uşor). – et. nec.Trimis de romac, 03.03.2004. Sursa: DEX '98TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ticluiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA TICLU//Í ticluiiésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ticlui o plângere. 2) fig. A crea în imaginaţie; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXticluí (-uésc, -ít), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de "a inventa titluri, a falsifica documente autentice"; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui "a interpreta" cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de "a compune" o scrisoare "interpretînd" dorinţele unei persoane care nu ştie să scrie. Legătura cu piclui "a cerne" (Tiktin) nu este convingătoare.Trimis de blaurb, 09.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.