- scorni
- SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. tranz. A plăsmui, a inventa; a concepe, a crea. 2. tranz. A lansa (cu rea-credinţă) o minciună, un zvon (pentru a înşela); a urzi, a ticlui. 3. refl. A se isca, a se ivi, a se porni, a se declanşa, a se stârni, a se dezlănţui. 4. tranz. (pop.) A face să se mişte din locul unde se află, să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SCORNÍ vb. I. 1. v. inventa. 2. a inventa, a născoci, a plăsmui, a ticlui, (livr.) a fabula, (pop.) a scoate, a stârni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuţi. (A scorni ceva pe socoteala cuiva.) II. 1. v. hăitui. 2. a scormoni, a stârni, (pop.) a scociorî. (scorni vânatul din bârlog.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSCORNÍ vb. v. agita, aţâţa, cauza, declanşa, deştepta, determina, dezlănţui, fixa, genera, hotărî, incita, instiga, institui, isca, izbucni, întărâta, întocmi, naşte, orândui, porni, pricinui, prilejui, produce, provoca, râcâi, rândui, scormoni, scula, scurma, stabili, statornici, stârni, trezi, tulbura.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimescorní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scorneáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SCORN//Í scorniésc tranz. 1) (vorbe, zvonuri, minciuni) A plăsmui, punând în circulaţie cu rea-voinţă. 2) înv. A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a inventa; a izvodi. /<bulg. skornaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE SCORN//Í pers. 3 se scorniéşte intranz. rar (despre fenomene ale naturii) A începe brusc şi cu violenţă; a se stârni; a se dezlănţui; a se declanşa. Viscolul s-a scorniit către seară. /<bulg. skornaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXscorní (-nésc, -ít), vb. – 1. A provoca, a excita, a stîrni. – 2. (refl.) A se produce, a se prezenta. – 3. A inventa, a făuri, a imagina. – 4. A crea, a stabili, a introduce. – Mr. sgurńescu "a iscodi, a scormoni", megl. *scornés "a trezi". Origine necunoscută. S-a crezut în lat. cornu, ca termen de vînătoare (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 48; Philippide, Principii, 99; Geheeb 34), părere de nesusţinut, în mod evident; în sl. sŭkręnąti "a excita" (Cihac, II, 44), care nu se potriveşte fonetic; în bg. skorivam, skorna "a stîrni, a scorni" (Weigand, Jb., XIX, 141), rut. skornjati "a scorni"(Candrea) dar este vorba de cuvinte obscure (Tiktin) şi puţin folosite, care ar putea neîndoielnic să provină din rom. Legătura cu stîrni este posibilă şi chiar probabilă, fără să i se poată stabili explicaţia. Ar putea avea o anumită legătură cu sl. (bg.) iskoreniti "a dezrădăcina", plecînd de la echivalenţa rădăcină – "origine" ca în sb. korenit "radical" şi "originar". Probabil în loc de *scoroni, var. expresivă a lui scoroci, scotoci. Der. scornitor, adj. (făuritor, inventator); scorneală (var. scornitură), s.f. (invenţie, idee, fabulă); scornoci, vb. (a inventa), cu suf. expresiv; scornici, s.m. (friganea, mămăligă prăjită, pîine prăjită în ulei); sgorni, vb. (a expulza, a goni), prin contaminare cu goni (contaminare cu un sl. *zagoniti, bg. zagonjam "a vîna", cf. Graur, BL, IV, 118 şi Graur, Viaţa rom., 1940, no. 3, 110, nu pare probabilă; sensul lui sgorni "a vîna, a goni vînatul", care se citează acolo, nu pare corect).Trimis de blaurb, 24.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
