- strălucire
- STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s.f. 1. Acţiunea de a străluci şi rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului şi proiecţia ariei sale pe direcţia de observaţie. 2. fig. Fast, splendoare, frumuseţe. ♦ Mărire, glorie. – v. străluci.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Strălucire ≠ obscuritateTrimis de siveco, 18.02.2009. Sursa: AntonimeSTRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. şi pop.) vedere, (înv. şi reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (strălucire soarelui.) 3. (fiz.) liminanţă. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (strălucire diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O strălucire ciudată a ochilor.) 7. v. frumuseţe. 8. v. fast. 9. bogăţie, fast, lux, pompă, splendoare. (strălucire ceremoniei.) 10. v. glorie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSTRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestrălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíriTrimis de siveco, 14.04.2006. Sursa: Dicţionar ortograficSTRĂLUCÍR//E strălucirei f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calităţi care impresionează, trezind respect şi admiraţie; aureolă. /v. a străluciTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.