- smulge
- SMÚLGE vb. 1. a trage. (A smulge un cui cu cleştele.) 2. a scoate. (A smulge buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a smulge din mâinile lui.) 4. a răpi. (Duşmanul le-a smulge o parte din ţară.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSMÚLGE vb. v. jumuli.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesmúlge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgeá, perf. s. 1 sg. smulséi, 1 pl. smúlserăm; part. smulsTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SMÚLGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. smulge iarbă. ♢ A-şi smulge barba (sau părul din cap) a-şi exterioriza în mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forţa. smulge o carte din mână. 3) fig. (secrete, mărturii etc.) A obţine datorită unei insistenţe excesive. 4) A face să se smulgă. ♢ smulge din ghearele morţii a salva de la moarte. /<lat. exmulgereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE SMÚLGE mă smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o mişcare bruscă. 3) A înceta de a mai fi împreună; a se despărţi. /<lat. exmulgereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsmúlge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – var. zmulge şi der. Mr. zmulgu, zmulşu, zmuldzire, megl. smulg(iri). lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Puşcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere "a suge", astur. esmucir "a mulge" şi mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Creţu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s.f. (şuviţă, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s.f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s.f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea.Trimis de blaurb, 28.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.