rupe

RÚPE, rup, vb. III. 1. tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acţiunea unor solicitări mecanice; a despărţi (intenţionat) un obiect în două sau în mai multe bucăţi. ♢ expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simţi o mare durere. ♦ A(-şi) fractura o mână, un picior etc. ♢ expr. A-şi rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-şi rupe gâtul = a-şi pierde viaţa, cinstea, averea. A-şi rupe pieptul = a-şi obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relaţiile cu cineva. ♢ expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe preţul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. tranz. A distruge un obiect prin întrebuinţare. 3. tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ♢ expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. tranz. A sfâşia un lucru smulgând bucăţi dintr-însul. ♦ A sfâşia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. tranz. A smulge. ♢ expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-şi rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obţine (cu greu) o sumă de bani. 6. refl. şi tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ refl. (Despre grupuri, colectivităţi) A se împrăştia. ♢ expr. (tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui şir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ tranz. A-şi deschide (cu efort) drum de trecere. 7. tranz. fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a şti foarte puţin o limbă străină. [var.: (reg.) rúmpe vb. III] – lat. rumpĕre.

Trimis de LauraGellner, 08.10.2004. Sursa: DEX '98



RÚPE vb. 1. v. frânge. 2. a ceda, a se frânge. (Materialul s-a rupe la presiune.) 3. v. plesni. 4. v. sparge. 5. v. zdrenţui. 6. v. sfâşia. 7. v. spinteca. 8. v. fractura. 9. v. culege. 10. v. despărţi. 11. v. desface.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



RÚPE vb. v. curma, începe, întrerupe, porni, tăia.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



rúpe vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A RÚPE rup tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face să se rupă. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin acţiunea violentă a unei forţe; a frânge; a fractura. rupe coastele. ♢ A-şi rupe picioarele a alerga mult (şi fără rost). A-şi rupe gâtul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-şi rupe pieptul a vorbi sau a striga mult şi tare, fără a fi ascultat. rupe în bătăi a bate foarte tare. 3) (stări de lucruri) A opri brusc; a curma. rupe relaţiile. ♢ A (o) rupe cu cineva (sau cu ceva) a pune capăt legă-turilor cu cineva sau a înceta de a se ocupa cu ceva. rupe preţul (sau târgul) a se învoi în privinţa preţului după o tocmeală îndelungată. A (o) rupe la (sau de) fugă a porni iute la fugă. 4) A strica forţând; a sparge. ♢ rupe frontul a străpunge linia de apărare a duşmanului. rupe rândurile a se împrăştia, stricând ordinea. 5) A supune unei fărâmiţări, smulgând bucăţi. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpină sau de pe creangă. ♢ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. rupe (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), trăgând de urechi. A-şi rupe (ultima bucăţică) de la gură a da altuia din puţinul pe care îl are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forţa de la cineva; a smulge. rupe bani datoraţi. 8) (limbi străine) A vorbi slab. A o rupe franţuzeşte. /<lat. rumpere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE RÚPE mă rup intranz. 1) (despre obiecte tari sau materiale) A se desface în bucăţi (prin întindere, îndoire, frângere etc.). ♢ A i rupe cuiva inima (sau sufletul) a fi cuprins de mare durere. 2) (despre îmbrăcaminte, încălţăminte sau obiecte confecţionate din ţesături) A-şi pierde integritatea, nemaiputând fi folosit. Sacii s-au rupt. 3) A se depărta (de lângă cineva sau ceva), fără a mai avea contact. rupe de casă. /<lat. rumpere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RÚPE, rup, vb. III. rupe 8. tranz. A se înţelege asupra preţului de vânzare. (din lat. rumpĕre; cf. it. rompere, pv., fr., cat. rompre, sp., pg. romper)

Trimis de tavi, 08.10.2004. Sursa: DER



RÚPE, rup, vb. III. 1. rupe ♦ refl. Când să strângă nodul, pâc! se rupse aţa, căci era putredă. ♦ (În contexte figurate) Românul cu-a sa mână rupe lanţul de robie. – Ah! nu pot eu trăi fără tine; Eu încă a vieţii fir mi-oi rupe, Pe amândoi o groapă să ne-astupe. ♢ E x p r . A rupe inima târgului v. i n i m ă (IV. 1.). ♦ (Complementul indică o parte a corpului) A(-şi) fractura o mână, un picior etc. ♢ E x p r . rupe A-şi rupe gâtul (sau grumajii) = a-şi pierde viaţa, cinstea, averea, a o păţi rău de tot. rupe 2. rupe Au început a tupăi ... şi a se sfărâma jucând, cât şi-au rupt tot cojocul bucăţele. 3. rupe ♦ (fig.) Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. ♦ E x p r . A rupe sau (r e f l .) a se rupe gheaţa v. g h e a ţ ă. 4. rupe; a smulge o parte dintr-un obiect. Zări pasărea rupând cu lăcomie ficaţii bietului Prometeu. ♦ A sfâşia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacându-l, lovindu-l, bătându-l). Copiii după ei se ţin Şi câinii dau să-i rupă. ♦ A zdrobi, a strivi. Izbi cu pumnul în masă spre vioară, şi-n murmur carnea pumnului a rupt. ♢ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldaţii au fost rupţi cu instrucţia şi cu teoria. – Dacă nu era cocoana să sară pentru mine ... mă rupea, că nu-ş' ce-avea, era turbat rău de tot. 5. rupe; a desprinde, (trăgând cu putere) din locul unde este fixat. ♦ A culege flori, fructe, etc. ♢ (fig.) Chipul tău e rupt din soare. ♦ A obţine (cu greu) o sumă de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ţi le pun deoparte. ♢ (fig.) Cheltuiala e mare şi oamenii greu o să-şi rupă din sărăcie. 6. rupe , a (se) desprinde (cu oarecare efort) de cineva sau de ceva. Şi-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. ♦ refl. (Despre grupuri, colectivităţi) A se împrăştia, a se desface în două (sau în mai multe). Se sună de culcare. Mulţimea se rupse zgomotos. ♢ E x p r . (tranz.) A rupe rândurile (sau, rar, r e f l . a se rupe) = rupe; (despre rânduri) a înceta să formeze un şir aliniat. rupe ♢ (Complementul indică drumul deschis) Rupând drumul printre oameni învălmăşiţi, pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. – Duruind soseau călării ca un zid înalt de suliţi, Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi. 7. tranz. fig. (Cu complementul vorbă sau în e x p r . a o rupe (pe)...) rupe Vorbeşte încai franţuzeşte?... A fi rupând şi el vreo două vorbe ca toată lumea. – var. (învechit) rúmpe.

Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DLRLC



rúpe (rúp, rúpt), vb. – 1. A despărţi un obiect în mai multe părţi, a face bucăţi. – 2. A despica, a desface. – 3. A tăia, a smulge. – 4. A strica, a sfărîma. – 5. A suprima, a suspenda, a anula. – 6. A întrerupe, a curma. – 7. A da la o parte, a separa. – 8. A se despărţi, a abandona. – 9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. – 10. A cădea la învoială, a stabili preţul de vînzare. – var. înv. rumpe. Mr. arup, arupşu, aruptă, megl. rup, rupş, rupt, istr. rupu, rupt. lat. rumpĕre (Puşcariu 1485; REW 7442), cf. it. rompere, prov., fr., cat. rompre, sp., port. romper. – Der. rupt, adj. (despărţit; desfăcut; s.n., rupere, întrerupere); ruptă, s.f. (înv., impozit global, contribuţie personală stabilită pentru prima dată în Mold. la începutul sec. XIX şi plătibilă în patru rate anuale); ruptaş, s.m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (var. înv. ruptoare), s.f. (început, primul pas; învoială asupra preţului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuţiei individuale); ruptură (mr. aruptură), s.f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanţă, cîrpă), care ar putea proveni direct din lat. ruptŭra (Puşcariu 1486; REW 7455), cf. it. rottura, prov., cat., sp., port. rotura, fr. roture); ruptănos (var. rupticos), adj. (zdrenţăros, rupt); rupturi, vb. (a rupe în bucăţi); prerupe, vb. (înv. şi Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din lat. praerumpere. rus. ruptaš "contribuabil" provine din rom. (Vasmer, II, 549).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER