- scăpăra
- SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei (cremene) cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ♢ expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ tranz. A aprinde un chibrit. ♦ tranz. şi intranz. (Despre foc şi flăcări) A arunca, a împrăştia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ♢ expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ♢ expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simţi o durere foarte puternică. – et. nec.Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SCĂPĂRÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. străluci. 3. a împrăştia. (Focul scăpăra mii de scântei.)Trimis de siveco, 09.12.2008. Sursa: SinonimeSCĂPĂRÁ vb. v. clipi, fulgera.Trimis de siveco, 09.12.2008. Sursa: Sinonimescăpărá vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 sg. şi pl. scápără; conj. prez. 3 sg. şi pl. scápereTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SCĂPĂRÁ scápăr 1. intranz 1) A produce scântei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a două corpuri tari). ♢ Cât ai scăpăra din amnar într-o clipă. A-i scăpăra cuiva călcâiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a străfulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scânteietoare. ♢ A-i scăpăra cuiva ochii de foame a fi foarte flămând. A-i scăpăra cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre gânduri,idei etc.) A se ivi fulgerător. ♢ A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc în minte. 2. tranz. 1) A face să ardă; a aprinde. scăpăra un chibrit. 2) (scântei) A face să se împrăştie. Flăcările scapără scântei. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXscăpărá, pers. 3 sg. scápără, vb. I (reg.; despre must) a fierbe (pentru a deveni vin); a căpăra.Trimis de blaurb, 27.11.2006. Sursa: DARscăpărá (-ápăr, -át), vb. – 1. A scoate foc din cremene. – 2. A scoate scîntei. – 3. A străluci, a sclipi scurt. – Mr. ascapir, ascăpirare, megl. scapir, scăpirari. Origine îndoielnică. Ar putea fi lat. *excapŭlāre "a pune în libertate", cf. it. scapolare "a elibera" (REW 2955) şi de aici ngr. σϰαπουλίξω, sb. skapulati, cu acelaşi sens, cf. calabr. scapulare "a elibera". Semantismul este uşor de explicat, deşi a scăpăra este la propriu "a scoate scîntei". Totuşi, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: din gr. στράπτειν "a face raze" (Cihac, II, 695); din lat. caperāre "a se încreţi" (Tiktin; cf. împotrivă REW 1624b); pus în legătură cu alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122). Der. scăpărămînt, s.n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se foloseşte mai ales la pl.; scăpărător, adj. (fulgerător); scăpărătoare, s.f. (cremene, amnar); scăpărătură, s.f. (sclipire, scînteiere, licărire).Trimis de blaurb, 16.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
